Patru zile de sărbătoare, cu surprize şi voie bună
În Vinerea Mare, invitat în cadrul emisiunii ”Star Special”, difuzată de la ora 14.30 este profesorul Gheorghe Mencinicopshi, care va oferi alternative sănătoase la preparatele tradiţionale de Paşte şi chiar variante vegetariene ale unor mâncăruri îndrăgite de români. Alături de el vor fi Carmen Brumă, Adina Halas, Vica Blochina şi alte nume cunoscute din showbiz, care vor dezbate pe tema alimentaţiei din zilele de sărbătoare şi vor oferi trucuri şi soluţii pentru a evita eventualele neplăceri.
Tot în Vinerea Mare, emisiunea „Răi da’ buni”, prezentată de Mihai Morar va difuza de la ora 19.45 un interviu realizat, în biserică, cu Ozana Barabancea şi părintele Visarion, iar în cea de-a doua parte vor fi prezente unele dintre cele mai îndrăgite doamne ale muzicii româneşti: Irina Loghin, Sofia Vicoveanca, Maria Dragomiroiu.
Seara de vineri continuă cu un interviu inedit cu Mirela Vaida realizat în cadrul emisiunii ”Agenţia VIP”, prezentată de Cristi Brancu, alături de Bianca Sârbu.
Surprizele se ţin lanţ şi în Sâmbăta Mare. Carmen Tănase, una dintre cele mai îndrăgite actriţe de la noi, a cărei dragoste pentru animale este deja celebră, spune poveştile impresionante ale celor 11 suflete pe care le creşte în propria casă, în cadrul emisiunii ”Stăpânii vedetelor”, difuzată de la ora 13.00. Şi pentru că iubitorii de animale le consideră pe acestea parte din familie, nu puteau lipsi nici sfaturile despre alimentaţia şi îngrijirea animalelor de companie în perioada sărbătorilor.
Pregătirile de Paşte vor continua sâmbătă cu o ediţie specială a emisiunii ”Star Chef”, difuzată de la ora 16.30, când Oana Radu şi Nicolai Tand îi vor întâmpina pe telespectatori cu o mulţime de surprize. Cei doi organizează o competiţie culinară între artişti. Căpitani de echipă vor fi Laura Lavric şi Constantin Enceanu care, cu multă voie bună, se vor întrece în a face drob şi a vopsi ouă.
În Noaptea de Înviere, nume cunoscute din showbiz vor povesti, la ”Dosarele VIP” cu Cristi Brancu şi Dan Capatos, propriile experienţe memorabile trăite în pelerinajele la Ierusalim, dar şi experienţele şi minunile pe care alte vedete le-au trăit.
Duminică, în prima zi de Paşte, Oana Turcu are, începând cu ora 15.00, un invitat surpriză, pe Dan Negru, care dezvăluie multe întâmplări de neuitat din carieră, dar vorbeşte şi despre familia sa frumoasă, pe care o consideră ieşită din tiparele lumii mondene în care el se învârte.
Imediat după aceea, startul petrecerii se dă în cadrul ediţiei de sărbătoare a emsiunii ”Star Chef”, când Nicolai Tand şi Oana Radu îi vor avea alături pe Niculina Stoican, Maria Dragomiroiu, Mioara Velicu, Gelu Voicu şi alte nume cunoscute şi apreciate ale muzicii populare româneşti. Nu doar telespectatorii vor avea parte de surprize, ci şi invitaţii. Iepuraşul va veni în platoul emisiunii şi le va aduce daruri tuturor celor prezenţi.
Seara se încheie tot cu un chef de zile mari, când la ”Party like a star” vor cânta şi vor dansa pe ritmuri tradiţionale româneşti Mariana Ionescu Căpitănescu, Petrică Mâţu Stoian, Niculina Stoican şi alte voci îndrăgite de pe plaiurile mioritice.
Distracţia şi voia bună vor continua şi-n cea de-a doua zi de Paşte. Muzica, dansul şi preparatele tradiţionale româneşti nu vor lipsi. Începând de la ora 19.45, în cadrul emisiunii ”Răi da’ buni” , Mihai Morar îi va întâmpina pe telespectatori alături de Constantin Enceanu, Elena Merişoreanu, Ştefania Rareş, Saveta Bogdan care vor interpreta unele dintre cele mai apreciate piese din repertoriu.
Seara de luni va continua cu muzică de petrecere. Jean de la Craiova, Adi de la Vâlcea, Daniela Gyorfi şi alţi invitaţi surpriză vor fi alături de Cristi Brancu şi Bianca Sârbu la ”Agenţia VIP”.