Accidentul s-a produs la ora locala 4.50 (5.50 ora Romaniei), in
Ungaria, in apropiere de granita cu Slovenia, un autocar apartinand
firmei Atlassib care se indrepta spre Spania ciocnindu-se cu un TIR
inmatriculat in Slovacia. In urma impactului, si-au pierdut
viata doi soferi romani si doi pasageri ai autocarului
romanesc, precum si soferul TIR-ului. Cei 23 de raniti au
fost transportati la spitalul din localitatea Nagykanizsa,
urmand ca in functie de gravitatea leziunilor sa se decida daca
raman la aceasta unitate medicala sau daca sunt transferate la alte
spitale.
Directorul Atlassib, Daniel Micu, a declarat ca
autocarul se indrepta catre
Spania si transporta pasageri din toate
orasele mari din Romania. „Autocarul a iesit aseara din
tara pe la Arad si se indrepta catre Spania. De la Bucuresti pana
la Arad autocarul a preluat pasageri din toate marile orase”, a
declarat Micu. Acesta a precizat ca un alt autocar al firmei a
plecat catre locul accidentului pentru a prelua ceilalti
pasageri.
Autoritatile ungare au deschis o ancheta pentru stabilirea
circumstantelor in care s-a produs accidentul.