PAŞTE 2015. Destinaţii spectaculoase din România

De: Nicoleta Nicolae / 10.04.2015, 07:00
PAŞTE 2015. Destinaţii spectaculoase din România
Dacă eşti în căutarea unui loc spiritual mai special, departe de agitaţia citadină şi din ce în ce mai lipsită de firesc, încearcă, anul acesta, altceva. Iar dacă îţi place şi aventura, atunci peşterile sfinţilor ar putea fi alegerea ideală. Locuri spectaculoase care, deşi sunt situate în adânc, sunt mai aproape de Cer...

Locuri întunecoase, reci, dar spectaculoase… atât de spectaculoase încât îţi taie respiraţia. Sunt peşterile în care şi-au găsit adăpostul sfinţii care au trăit pe teritoriul României, dar şi călugări, locuri sfinte, de pelerinaj.

Peştera Sfântului Andrei Peştera se găseşte la mai puţin de 2 kilometri de „Cişmeaua Mihai Eminescu” şi la apoximativ 4 kilometri de şoseaua Constanţa – Ostrov. Potrivit www.crestinortodox.ro, în actuala biserica din peşteră, în pronaos, într-o nişă, se afla un fel de pat, scobit iniţial în piatră, despre care tradiţia spune că pe el se odihnea apostolul Andrei. Astăzi, cei aflaţi în suferinţe vin aici pentru a-şi redobândi sănătatea, petrecând câteva zile şi nopţi pe acest „pat al Sfântului Andrei”. Foto: wikipedia.

Peştera Ialomiţei Peştera Ialomiţei supranumită Peştera Regilor, cunoscută şi sub numele de Peştera Schitul Ialomiţei, este situată în localitatea Moroieni, judeţul Dâmboviţa, între Cabana Padina şi Hotelul Peştera, pe versantul drept al Cheilor Ialomiţei, la o altitudine de 1.660 de metri. La intrarea în Peşteră se află Mănăstirea Ialomiţei, cu hramul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, ridicată în secolul al XVI-lea, de voievodul Ţării Româneşti Mihnea Vodă (cel Rău). Se spune că acesta s-ar fi adăpostit un timp aici în pribegia sa spre Transilvania (1510) şi a ridicat lăcaşul de cult în semn de mulţumire lui Dumnezeu, după ce a scăpat de turci. De-a lungul timpului mănăstirea a ars de mai multe ori (de patru ori în patru sute de ani), însă a fost refăcută ridicând-se şi un corp de chilii, iar piatră de temelie a fost aşezată de ÎPS Vasile Costin, Arhiepiscopul Târgoviştei, în anul 1993. Foto: www.crestinortodox.ro.

Citeste mai mult aici!