Numarul doi in ierarhia diocezei romano-catolice din Las Vegas, Kevin McAuliffe, in varsta de 58 de ani, a reusit sa ascunda ani buni fata de enoriasi si colegii de breasla pasiunea sa pentru jocurile de noroc.
In decursul a opt ani, „monseniorului” i s-au lipit de degete nu mai putin de 650.000 $ din fondurile bisericii – donatii si vanzari de obiecte cu caracter religios – prin falsificarea rapoartelor financiare.
Potrivit tribunalului, marea majoritate a banilor s-au scurs catre industria „pierzaniei” din acelasi oras, preotul fiind un adept inrait al video pokerului, dar acesta nu a ezitat sa-si plateasca si datoriile sau sa faca cumparaturi cu banii furati.
Desi va returna suma delapidata si si-a recunoscut fapta, McAuliffe risca o condamnare de 60 de ani de inchisoare si este pasibil si de plata unei amenzi de 750.000 $.