Pasarile si-au facut cuib in jumatatea Brasovului

22 04. 2002, 09:43
"Stegarii" au dominat partida, în cea de-a doua repriza Bistrita netrecînd de centrul terenului. Pasarile s-au asezat netulburate în jumatatea brasoveana, asteptînd un gol care n-a venit. FC BRASOV - GLORIA 0-0 Cînd vrea sa joace, Gloria încurca pe oricine. Cu Steaua s-a jucat. A batut-o

„Stegarii” au dominat partida, în cea de-a doua repriza Bistrita netrecînd de centrul terenului. Pasarile s-au asezat netulburate în jumatatea brasoveana, asteptînd un gol care n-a venit.

FC BRASOV – GLORIA 0-0

Cînd vrea sa joace, Gloria încurca pe oricine. Cu Steaua s-a jucat. A batut-o la Bistrita, iar în Ghencea a facut egal. Etapa trecuta i-a luat toate punctele Petrolului, care si-ar fi dat tot titeiul numai sa nu piarda în Ardeal. Sîmbata, chibitii s-au ars pe mîna Gloriei. În ziua meciului nu mai puteai paria pe mîna lui Gabi Stan. De ce? Pentru ca oamenii au vazut meciul tur la televizor. 1-0 pentru Gloria. N-a tremurat nimeni atunci. Încapatînat a fost doar Dossey. Era sub febra jocului cu Internazionale si a scos aproape tot. L-a pacalit doar Sînmartean.

„Stegarii” s-au scuzat, spunînd ca au fost nevoiti sa lase pe margine mai multi titulari, nerefacuti dupa ce l-au mirosit cu trei zile înainte pe Ronaldo. Asa ca orice om caruia nu-i plac senzatiile tari a mizat linistit pe victoria Brasovului.

Fara Gabi Stan pe banca, „stegarii” au simtit ca e groasa înca din primele minute, oaspetii asezîndu-se pe doua linii. A rezultat un meci urît. Bistrita a facut orice, numai sa închida jocul. Cîmpeanu a tras de timp cît a putut, s-a tavalit pe jos, iar cînd a avut ce sa apere, a aparat. Cîrstea a jucat ca la Galati. Atunci l-a pacalit Danut Oprea în finalul jocului. Acum i-a pacalit el pe brasoveni.

„Rusine! Sa-ti fie rusine!”, i-a strigat Bodea lui Jean Padureanu. Presedintele Gloriei n-a ripostat, dar nu i-a picat bine. Una peste alta, misiune îndeplinita pentru bossul bistritean. „Exista o conspiratie împotriva echipei mele”, declara Stan dupa egalul cu Craiova, care a albit de tot în acest retur. Brasovul a ajuns pe locul 13, brat la brat la „adevar” cu Sportul, iar tehnicianul trebuie sa-i dea explicatii patronului Ioan Neculaie. Nea Jean are alta treaba. Se pregateste pentru jocul cu Ceahlaul. O noua surpriza la casele de pariuri sau totul reintra în normal?

Cîmpeanu suparat pe toata lumea

Portarul bistritean Costel Cîmpeanu, care a pozat sub Tîmpa cu un tricou original (foto), avînd aplicata o bucata de pînza pe spate, a fost extrem de nervos la sfîrsitul partidei. El a intrat în conflict cu brasoveanul Aurel Ghindaru la centrul terenului: „Bai, nu va e rusine, bai?”, striga Aurel Ghindaru catre fotbalistii oaspeti, replica goalkeeperului venind imediat: „Anul trecut erati smecheri! Cupa UEFA, erati în Europa, na, acum nu mai sînteti smecheri?” Cîmpeanu a mai avut o iesire si la vestiare, adresîndu-le ziaristilor un dulce „f…..-va în gura, si acum a fost blat?”.

Neculaie a sunat de la Chicago

Patronul Ioan Neculaie a lipsit de la meci, el fiind la Chicago pentru afaceri. Bossul clubului brasovean l-a sunat din America atît înainte, cît si dupa joc pe directorul sportiv Iosif Kovacs. Cum vestile n-au fost dintre cele mai bune, marti, atunci cînd Neculaie va reveni în tara, se anunta o sedinta furtunoasa la sediul clubului de sub Tîmpa.

Israelienii dupa bistriteni

Printre spectatorii prezenti în tribuna oficiala a stadionului „Tineretului” s-a numarat si impresarul israelian Zvica Abramovici. Acesta n-a venit singur, ci însotit de tehnicianul care va prelua din vara frîiele formatiei Hapoel Rishon. Cei doi au urmarit cu atentie mai multi jucatori de la Gloria Bistrita, la finele sezonului intentionînd sa transfere macar doi fotbalisti de la gruparea ardeleana.

Asistentul vitezoman

Vineri dupa-amiaza, în timp ce se deplasa cu masina personala spre Brasov împreuna cu colegul sau de brigada Eduard Ungureanu, asistentul FIFA Dan Lazarescu a fost oprit de un echipaj al Politiei Rutiere în localitatea Românesti, la intrarea în Ploiesti. Motivul a fost viteza mare cu care circula automobilul condus de arbitru, iar urmarea, o amenda destul de piperata, conform ultimelor prevederi ale Codului Rutier.

Sursa: www.prosport.ro