Partidul Comuniștilor va avea majoritatea la Chișinau

07 03. 2005, 09:45
Partidul Comuniștilor va deține majoritatea în noul legislativ al Republicii Moldova, cu 55 de mandate, în timp ce Blocul Moldova Democrata va ocupa 35 de locuri, iar Partidul Polupar Creștin Democrat va avea 11 mandate, conform unor previziuni publicate de BBC România.

Comuniștii vor dispune de majoritatea absoluta în Parlament, dar le lipsesc șase mandate pentru a-l alege pe noul șef al statului. Președintele Republicii Moldova este ales de catre Parlament. Daca Legislativul nu reușește sa aleaga șeful statului în trei tururi de scrutin, atunci vor fi convocate alegeri parlamentare anticipate.

Pe de alta parte, un comunicat publicat luni pe site-ul Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa spune ca alegerile parlamentare desfașurate duminica în Republica Moldova au respectat în general majoritatea criteriilor OSCE și ale Consiliului Europei.

Mediafax