Digi Sport 2 difuzează, de luni, 20 octombrie, în direct din Singapore, Turneul care reuneşte cele mai bune 8 jucătoare de tenis ale planetei. Simona Halep debutează azi, în meciul disputat împotriva lui Eugenie Bouchard. Partida va fi difuzată de Digi Sport 2 în jurul orei 16.30. Cele două s-au întâlnit în semifinale la Wimbledon, când Halep a pierdut.
Digi Sport 2 difuzează, între 20 şi 26 octombrie, Turneul Campioanelor de la Singapore, după următorul program: luni si marti, de la 14.30, miercuri de la 11.00, joi si vineri de la 8.30 si 14.30, sâmbată semifinalele, de la 9.30 şi 13.00, iar duminică, de la 13.00, marea finală. Toate meciurile sunt difuzate în format HD.
Simona Halep are o grupă accesibilă, alături de Serena Williams, Eugenie Bouchard şi Ana Ivanovic. În cazul unei calificări în semifinale Halep ar putea să o întâlnească pe Maria Sharapova. În meciurile disputate până acum cu Eugenie Bouchard, scorul este egal, 1-1, iar în partidele disputate cu Anna Ivanovic, Halep conduce cu 2-1.
Foto: Hepta
La Digi Sport 2, Turneul Campioanelor de la Singapore este comentat zilnic de Radu Abramescu, Silviu Zancu, Cristi Mindru, Adrian Cruciat şi invitaţi din Federaţia Română de Tenis.
Cele opt jucatoare care participă la Singapore sunt: Serena Williams, Maria Sharapova, Simona Halep, Petra Kvitova, Eugenie Bouchard, Agnieszka Radwanska, Caroline Wozniacki si Ana Ivanovic. Turneul de la Singapore este dotat cu premii totale în valoare de 6,5 milioane de dolari, iar câştigătoarea Turneului îşi poate asigura un cec maxim în valoare de 2.190.000 de dolari.
Simona Halep este a treia reprezentantă a României din istorie care participă la Turneul Campioanelor, după Virginia Ruzici şi Irina Spîrlea.