Andrei (Dorian Popa) şi Ioana (Alina Eremia) au depăşit greutăţile prin care au trecut la finalul primului sezon: Andrei e în viaţă, sănătos, Ioana crede din nou în el şi sunt împreună. Sara (Sore) pare că a trecut peste obsesia ei pentru Andrei (dealtfel o regăsim într-o relaţie cu Cristi (Rapha Tudor). În iubirea dintre Ioana şi Andrei apare un alt obstacol: Cora (Iuliana Matei), o colegă de clasa de-a lor, pe care Andrei o remarcă absolut întâmplător. După ce Andrei o transformă pe băieţoasa şi timida Cora şi o ajută să intre în clubul de muzică, relaţia dintre el şi Ioana trece prin testul geloziei.
Johnny Cămătaru, închis la finalul sezonului1, le face greutăţi talentaţilor puşti din Colegiul de muzică şi din puşcărie. Hotărât să iasă cât mai repede din închisoare, Johnny o foloseşte pe Andreea Rădulescu (Diana Dumitrescu) ca să le împiedice pe Ioana, Sara şi Anca (Cristina Ciobănaşu) să depună mărturie împotriva lui. Dacă va reuşi, va fi liber din nou şi mai periculos ca niciodată.
Gică (Radu Gabriel) a fost promovat subinspector şi mutat în secţia de care aparţine şi Colegiul de muzică. O are în subordinea lui pe Tănţica (Elvira Deatcu), iar ca şefa trebuie să se descurce cu autoritara Zâna Crăciun (Teo Trandafir), sora Marei Crăciun (Carmen Tănase), venită la Bucureşti să pună ordine în viaţa fiului, Rareş (Costin Sforaru) şi a surorii ei. Proaspăta promovare nu i-a schimbat cu nimic pe Gică şi pe Tănţica… În plus, Gică se trezeşte la uşa cu un musafir nepoftit: Titi (Augustin Viziru). Bătut măr, afazic (nu reuşeşte să se facă înţeles, dar înţelege tot ce se întâmplă în jurul lui), Titi este prezentat de Tantica drept verişorul Titi. În realitate, Titi ascunde o mare surpriză, care va pune în pericol relaţia dintre Tantica şi Gică.
În primul episod din sezonul 2 „Pariu cu viaţa”, difuzat pe 6 februarie de la 20.30 la PRO TV, telespectatorii vor putea urmări un moment extrem de emoţionant, piesa „Who Wants to Live Forever” interpretata de Adela Popescu, Dima Trofim şi Alina Eremia.