Decizia a fost luată de Debbie Rowe, mama lui Paris, în comun cu bunica, Katherine Jackson, acestea temându-se ce expunerea adolescentei la rețelele sociale îi va cauza.
Școala, Diamond Ranch Academy, se află în statul american Utah, și este un centru rezidențial de tratament pentru adolescenți între 12 și 18 ani.
Durata unui program în acest centru de recuperare este între opt și 12 luni, suficientă pentru ca Paris să depășească problemele pe care le are.
„În ceea ce o privește pe Paris, este bine și vrea să vină acasă, însă doctorii și familia nu vor să facă nicio greșeală. A încercat să-și ia viața, și ăsta este cel mai grav lucru care se putea întâmpla. A trecut printr-o situație grea și familia știe că nu este nevoie de foarte mult ca situația să recidiveze”, a declarat o sursă din anturajul familiei.
La începutul lunii iunie, după ce Paris Jackson s-a certat cu rudele, care i-au interzis să se ducă la un concert rock, ea s-a închis în baie și și-a tăiat venele de la mâini.