Parintii Madalinei au ingropat securea razboiului cu sotul
artistei, Petru Mircea.
Avocata familiei Manole, Beatrice Comaniceanu, a declarat ieri,
pentru
Cancan, ca parintii regretatei artiste au intrerupt demersurile
indreptate impotriva lui Puiu.
Lacrimi si durere la capataiul Madalinei
Manole
Chiar in ziua in care urmau sa demareze procedurile in justitie
pentru a obtine tutela micutului Petru Jr. si o parte din averea
Madalinei Manole, care considerau ca li se cuvine, Ion si Eugenia
Manole s-au razgandit.
„Mi-au transmis ca de acum inainte vor sa faca toate
demersurile pe cale amiabila, de dragul Madalinei Manole si al
copilului. Nu vor sa ramana cu
nici o pata pe memoria fiicei lor si nu doresc sa mai existe
discutii pe marginea acestui subiect, nici in presa, nici in
familie”, a declarat Beatrice Comaniceanu, avocata familiei
cantaretei.
Mircea Petru i-a acuzat pe parintii Madalinei ca acesti sunt
interesati doar de averea artistei.