Parcul Drumul Taberei va fi modernizat (Poze)
Parcul Drumul Taberei (fost Moghioroș) va fi modernizat, lucrările urmând a fi demarate în luna septembrie 2012.
Parcul Drumul Taberei – pasarelă pietonală în arcadă
Proiectul prevede amenajarea unor fântâni arteziene „tip Nufăr”, dintre care una va avea 60 de jeturi de apă, pistă de karting, o pasarelă pietonală metalică în arcadă. Tot aici vor fi construite foișoare, o zonă de expoziție și un spațiu pentru spectacole.
Parcul Drumul Taberei – fântâna arteziană tip Nufăr
De asemenea, pentru amatorii de sporturi nautice se va realiza un debarcader care să poată primi ambarcațiuni cu pânze.
Parcul Drumul Taberei – debarcader
În Parcul Drumul Taberei vor exista și zone speciale pentru animalele de companie, pentru practicanții fitness-ului, pentru cei care iubesc jocurile de societate și chiar primul labirint urban din București. Aceste atracții ale parcului, precum și multe altele, vor costa municipalitatea 18 milioane de euro.
Potrivit specialiștilor, parcul nu a mai fost modernizat din 1976.