Parcarile din Bucuresti, printre cele mai scumpe din lume

21 07. 2009, 15:54

Pretul lunar platit pentru un loc de parcare in Bucuresti a crescut in acest an, fata de 2008, cu 33%, depasind astfel nivelurile din Berlin, Lisabona sau Varsovia, dar mentinandu-se sub cele din Sofia si Budapesta, potrivit companiei de servicii imobiliare Colliers International.

Potrivit unui studiu, realizat la nivel global de compania amintita, care analizeaza locurile de parcare neocupate in baza unui abonament, in acest an, un loc de parcare din Bucuresti costa 205,23 dolari, mai mult  decat in Berlin, unde costul pentru o luna ajunge la 176,93 dolari, Varsovia – 184 dolari, Lisabona – 169,85 dolari si Abu Dhabi – 105 dolari.

Cele mai mari tarife lunare din EMEA (Europa, Orientul Mijlociu, Africa) se inregistreaza in Londra – zona City, unde un loc de parcare costa 1.020 dolari, Amsterdam– 805,36 dolari, Zurich – 515,74 dolari, Milano – 495,39 dolari.

Citeste mai mult despre preturile parcarilor din EMEA, pe Gandul.info.