Paranormal! Ce a văzut în tunelul dintre viaţă şi moarte o vedetă de la noi

05 07. 2013, 10:52


Roxana Marinescu a trecut prin clipe grele la 18 ani. „Aveam 18 ani când am fost operata de urgenţă de apendicită la Spitalul Universitar. Înainte de operaţie mi-au făcut analizele necesare însa au omis unele teste alergologice care se fac în astfel de cazuri. Mama mea era plecata din ţară la sora ei în Germania iar eu eram doar cu tatăl meu acasă, el fiind cel care m-a dus de urgenţă la spital. Am intrat în operaţie dimineaţă cu anestezie tip rahie în coloană!  La un moment dat am simţit cum încet-încet anestezia creşte şi nu îmi mai simţeam vârful degetelor, apoi mijlocul şi, ulterior, toracele şi gâtul. Am reuşit să murmur ceva de genul „nu pot să înghit şi să respir „, simţeam o gheară care mă apucă de tot corpul,  îmi era foarte frig,  după care nu am mai auzit nimic, absolut nimic.  Mi-am văzut corpul de undeva de sus, cum era operat în sală. Apoi eram într-un tunel foarte lat care avea o lumină puternică la capăt. Eram eu în acel tunel însă nu ca şi persoană ci mai mult cu gândul. Nu pot să explic ceea ce am simţit,  este prea complex, cert este că în acel tunel revedeam momente plăcute trăite de mine încă de la vârsta de 4 ani. Am vazut apoi chipul mamei când eu aveam 6 ani şi am mers la şcoală apoi în părţile laterale îmi revedeam prietenii din copilărie. Vroiam să ajung la aceea luminiţă  dar simţeam căldura puternică,  iar acest lucru nu prea îmi plăcea pentru că mă ardea pe piele. În acel moment am simţit o presiune pe piept şi o căzătură.  Târziu am realizat că spiritul meu începuse să colinde… Ulterior mi s-a explicat că facusem şoc anafilactic deoarece am alergie la iod.”, a marturisit Roxana Marinescu pentru wowbiz.ro.