Paranoid
Vrem, nu vrem, remake-urile exista și vor exista în continuare. A nu se înțelege însa ca toate sunt calamitați de anvergura Psycho – varianta Gus van Sant: în 1977, William Friedkin a reușit o variațiune extraordinara (Sorcerer) pe tema Salariului groazei, de exemplu. Dupa o alta tentativa în materie (semi-reușitul The Truth about Charlie), americanul Demme, cunoscut publicului larg (din pacate) doar datorita succeselor Philadelphia și Tacerea mieilor, dar mai putin pentru opere esențiale (Last Embrace, Stop Making Sense, Melvin și Howard), da dovada de curaj și inteligența aducând la zi romanul clasic al lui Richard Condon, ecranizat impecabil în 1962 de regretații George Axelrod și John Frankenheimer.
De ce curaj ? Pentru ca originalul (retras la un an de la premiera din pricina asasinarii lui JFK și relansat abia în 1988) este o piatra de temelie a cinematografului american modern. De ce inteligența ? Pentru ca, deși proiectul de remake exista vag din anii ’90 (i-a fost oferit la un moment dat lui Brian de Palma – a bon entendeur…) acum era cel mai bun moment. Infinit mai coroziv decât atât de aclamatul Fahrenheit 9/11, filmul lui Demme (al carui „profesor”, Roger Corman, apare fugitiv) creioneaza portretul unei Americi semi-apocaliptice, guvernata (la propriu) de corporații; narațiunea fragmentata și sound-design-ul nervos amplifica paranoia perpetua a personajelor principale, de la jocul de carți din debut și pâna la senzaționalul act 3, nerecomandat cardiacilor.
Stralucita distribuția – Denzel Washington, Liev Schreiber (mai ales) și Meryl Streep în rolurile jucate altadata de Sinatra, Laurence Harvey și Angela Lansbury; dureros de subversiva replica finala și extrem de interesanta interpretarea literala a titlului – nu va grabiți sa deplângeți lipsa sinuciderii din original ci priviți mai atent la dansul macabru …
Când am ieșit din sala îmi tremurau genunchii.
Andrei Cretulescu