În ciuda controversatului divorţ de Angelina Jolie, Brad Pitt reuşeşte să îşi menţină reputaţia de unul dintre cei mai apreciaţi cineaşti de la Hollywood, fiind nu doar actor, ci şi producător al mai multor filme, printre care şi unele care urmează a fi lansate în 2019. De la „Fight Club” încoace, „Mr.Smith” a fost de neoprit, plecând de multe ori de la marile decernări de premii (Oscaruri, BAFTA, Globurile de aur) cu destule statuete.
Paramount Channel va difuza pe 18 decembrie, de la ora 20:30, „Domnul şi doamna Smith” (2005), regizat de Doug Liman, în care actorul, împreună cu fosta lui nevastă, joacă rolul unor soţi cu o viaţă de familie plictisitoare, care ajung la un consilier marital deoarece viaţa lor sexuală este mai degrabă inexistentă. Ei descoperă pe parcurs că niciunul nu este din punct de vedere profesional ceea ce pare a fi. Pentru rolul jucat de Brad Pitt au mai concurat Will Smith şi Johnny Depp.
În cel de-al doilea film, comedia „Mexicanul” (2001), în regia lui Gore Verbinski care va putea fi vizionat de la ora 23:00, Brad Pitt (Jerry Welbach) interpretează rolul unui nelegiuit nevoit să salveze nu numai viaţa sa, ci şi pe cea a iubitei sale, Samantha Barzel (Julia Roberts), atunci când este trimis în afara SUA de către şeful lui pentru a aduce un pistol valoros cunoscut sub denumirea de „Mexicanul”.
„Domnul şi doamna Smith” se va difuza pe 18 decembrie, de la ora 20:30.
Filmul „Mexicanul” va putea fi vizionat pe 18 decembrie, de la ora 23:00.