Paradisul exista
Concept
De ani de zile îmi doream sa ajung aici, în Anglia, practic în leaganul motorsportului, unde un mare pasionat de masini si motociclete, Lordul March, a avut cu mai bine de 10 ani în urma superba idee de a reuni mari actori ai acestui domeniu electrizant, de la începuturi si pana astazi, de la pista la raliuri, trecand prin nelipsitele motociclete. Evenimentul a crescut an de an, atingand în 2003 un varf în materie de spectatori: 158.000 pe parcursul celor trei zile!
Conceptul e simplu: pe domeniul Lordului, marii constructori mondiali si multi colectionari particulari îsi trimit superbele si, în general, nepretuitele exponate, care urmeaza sa fie admirate de foarte îndeaproape – practic, le poti atinge, asta fiind marele avantaj al Festivalului -, dupa care piloti ultrarenumiti fac urcari demonstrative pe cele doua trasee, unul de asfalt pentru masinile de Fomula 1, sport-prototip, turisme si motociclete si altul de macadam, special pentru masinile de raliuri.
Ce este si mai fabulos este ca acestea sunt pilotate de nume imense: Stirling Moss, Emerson Fittipaldi, Damon Hill, Fernando Alonso, David Coulthard, Sandro Munari, Hannu Mikkola, Mick Doohan, Giacomo Agostini, Frank Biela, Derek Bell si altii.
Ati prins ideea? E nebunia de pe lume! Totul într-o ambianta eleganta, placuta, servind capsuni cu frisca, sampanie, pe un gazon perfect si într-o ambianta impresionanta. Si, ca imaginea sa fie completa, trebuie sa va spun ca cea mai veche masina din competitie, care functiona perfect, era un Panhard et Levassor din 1899!!!
Formula 1
În fiecare an exista o tema în jurul careia se dezvolta Festivalul, iar anul acesta a fost Racing Colors, National Pride and Culture. Se stie, marile natiuni, automobilistic vorbind – chit ca se suprapun în general si cu celelalte criterii ce definesc o mare natiune – au avut culori de concurs preferate: germanii initial alb si apoi argintiu, francezii albastru, italienii rosu, japoneii alb, britanicii verde, iar americanii alb cu dungi albastre.
Dezvoltand tema, japonezii au construit un display enorm în fata Goodwood House, expunand mai multe monoposturi de Formula 1 construite de ei sau echipate cu motoarele lor, pentru a marca 40 de ani de succese în Grand Prix.
Pe pista, John Surtees, singurul campion mondial atat de Formula 1 cat si de motociclism din istorie, pilota superbul monopost Honda RA 300 cu care castigase GP-ul Italiei din 1967. Se succedau ultraperformantele – aveau multe sute de cai si atingeau 300 km/h, celebrele si nepretuitele Maserati 4 CLT (1948), Mercedes W196 (1954), Lancia D50 A (1954), în miros de benzina arsa, ambreiaje solicitate si în tunet de motoare ambalate. Trebuie sa va spun ca aceste bijuterii sunt în stare perfecta de functionare si sunt întretinute cu multa scrupulozitate chiar de servicii istorice special create de catre marii constructori pentru a-si mentine functionala mostenirea.
Minunile se succedau rapid pe traseu, tonalitatile motoarelor fiind reprezentative pentru fiecare perioada: mai dogit si cu turatii mai joase pentru cele de dinainte de razboi, bubuit impunator pentru anii „e50, melodios si viril pentru „e60-„e70 si urlet modern de la „e80 încoace.
Un mix de piloti si masini se crease: ba David Coulthard pilota un fantastic Tyrell din 1971, ba juniorii Piquet si Rosberg pilotau Williams-urile parintesti, Damon Hill exhiba masina Embassy Hill contruita de tatal sau, Graham, ba tandemul era clasic-clasic, cand Rene Arnoux sau Jaques Laffitte îsi pilotau Renault-ul, respectiv Ligier-ul din epoca de glorie a fiecaruia. Impresionant. Emotionant. Totul într-o superba atmosfera de sarbatoare.
Si pentru ca fara prezent istoria ar avea un gust amar, masini contemporane pilotate de tinerii lupi de mare si-au facut aparitia în burn-out-uri impresionante, aplaudate frenetic de publicul cunoscator: Ferrari 2003 GA (2003)/Marc Gene, Mc Laren MP4/19 (2004)/Darren Turner, Toyota TF 104B (2004)/Olivier Panis, BAR-Honda 006 (2004)/Jenson Button, pluuus – pentru prima oara un lider al campionatului mondial de Formula 1 în desfasurare onoreaza cu prezenta Festivalul – Fernando Alonso, devenit elementul de atractie nr. 1.
Sport-prototip Si turisme
Masinile de curse derivate din modele de strada au fost si au ramas foarte populare, iar pe la mijlocul secolului trecut – ce haios suna… -, un Alfa Romeo Disco Volante (1952), un Mercedes 300 SLR pilotat de Sir Stirling Moss sau diverse Jaguar-uri si Aston Martin-uri faceau legea fara probleme.
Alternand pe pista cu masinile de Formula 1, categoria sport-prototip (masini de curse gen Le Mans, prototipuri) este o placere de urmarit. De-a lungul istoriei, aceste masini au fost foarte aproape în performante de suratele de Grand Prix, ba chiar de multe ori le-au depasit în termeni de viteza maxima: se stie, la Le Mans, pe la mijlocul anilor „e80, se atingeau „lejer” 400 km/h pe linia dreapta de la Hunaudieres.
În plus, era moda motoarelor de capacitate mare si cu multi cilindri, astfel ca sonoritatea era – si a ramas – garantata. Eleroane fantastice, anvelope gigantice însoteau aceasta demonstratie de forta începuta cu Alfa Romeo Tipo 33 (1967), celebrele Matra Simca MS 630 (1969) si al lor melodios si extrem de performant V12 sau colosalul Porsche 917 K, care în 1971 stabilea pole-position-ul pe circuitul francez cu o medie de 250 km/h!!!
O pleiada de Ferrari-uri urca dealul într-o simfonie specifica motoarelor italiene, celebrissimele 312 PB (1972) sau 365 GTB/4 Daytona (1973), starnind aplauze la scena deschisa, nu înainte ca atentia sa ne fie atrasa de un fabulos Porsche 911 RSR, chiar exemplarul care în urma cu 32 de ani castiga cursa Targa Florio din Italia.
Nu mai reuseam sa-mi ascund emotiile, display-ul de masini era gigantic, în mod normal orice adevarat pasionat de masini si motoare trebuie sa „bifeze” o data în viata deliciosul Goodwood. În anii „e70, pilotii polivalenti erau mai numerosi decat astazi, asa ca uriasul Sandro Munari (4 victorii în raliul Monte Carlo) s-a aflat la bordul unei impunatoare Lancia Stratos turbo (1975), iar Nick Mason – bateristul trupei Pink Floyd si cunoscut colectionar de masini de epoca – a încantat audienta cravasand un Ferrari 512 BB (1979), chiar înainte ca Jean-Pierre Jaussaud sa urce ca o racheta la volanul celui mai rapid Renault de curse din istorie, Alpine-Renault-ul A443, cu care a castigat la Le Mans în 1978!
Deja „sigurantele” începeau sa mi se încinga, mai intram la centrul de presa sa ma racoresc cu cate un fresh de portocale – nu v-am zis ca în Anglia nu ploua tot timpul, asa cum au lasat legendele sa se înteleaga? Era cald si bine si, între doua însiruiri de masini de curse, mai puteai trage o „tura” pe un simulator WRC, mai puteai servi o capsuna, o sampanie, ce mai, marele lux!
Între timp, pe pista, un BMW 320 de grupa 5 din 1977 trecea la rasul solului cu impunatorul sau spoiler urias, iar Toyota Supra GT din Grand Turismo, pe care îl jucati la birou cand nu va vede seful, urla pe deal în sus, de frica sa nu fie ajunsa de celebrul Frank Biela, care pilota ultimul racnet de Audi R8, castigator cu un week-end în urma în cursa de 24 de ore de la Le Mans? V-ati prins? Aici lucrurile sunt serioase de tot! Nu e joaca! Sa vezi toate aceste fantastice masini la un loc te ia cu ameteli.
Si ca lucrurile sa se agraveze, doi piloti de Spitfire – împreuna cu avioanele lor, of course, ca doar nu era sa se plimbe în combinezon printre tribune, nu? – simulau o lupta la foarte mica altitudine, fiind urmati la cateva ore distanta de alti doi piloti si mai sony, care scoteau la bataie doua jet-uri de vanatoare F3 Tornado ce puneau punct discutiilor despre cine are cel mai zgomotos motor în parcare.
Citeste mai mult in ProMotor