„Păpușile vii”, substitut pentru bebeluși

20 07. 2012, 09:59

Păpușile „Reborns” au apărut pe piață în urmă cu aproximativ un deceniu, dar au fost întâmpinate cu scepticism – erau mult prea asemănătoare cu un copil real, iar pentru mulți această asemănare era cel puțin bizară. Apoi, încet – încet, au început să „prindă” la public, sfârșind prin a deveni un fenomen, în special în Marea Britanie, SUA, Australia sau, mai nou, Rusia.

Păpușile „Reborns” sunt create manual, materialul principal fiind vinilul. Apoi, pe structura de bază se adaugă straturi peste straturi de vopsea în ulei până ce suprafața capătă o finețe asemănătoare cu cea a pielii unui bebeluș. Urmează părul, care se aplică fir cu fir, în total aproximativ 20.000. Greutatea păpușii este stabilită cu precizie pentru ca, atunci când este ținută în brațe, senzația să fie la fel cu cea experimentată când strângi la piept un copil adevărat. Până și mirosul este identic cu cel al unui nou-născut.

Papușă „Reborns”

În funcție de complexitate, realizarea unei astfel de păpuși poate dura de la câteva săptămâni la jumătate de an, iar prețul poate varia de la 120 la 15.000 de euro.

Cele mai scumpe sunt și cele mai speciale, cu semne din naștere pe corp sau capabile să lăcrimeze.

15.000 de euro a costat cea mai scumpă păpușă „Reborn”, vândută anul trecut în Marea Britanie.