Papa Benedict al XVI-lea va primi un brad de Craciun din Bavaria

02 12. 2005, 15:45
Papa Benedict al XVI-lea, originar din Bavaria, va primi în acest an un brad de Craciun din regiunea sa natala, pentru a-și decora apartamentul privat de la Vatican, a declarat un bancher bavarez care îi aduce actualului papa tradiționalul pom de mai bine de 23 de ani, transmite

Papa Benedict al XVI-lea, originar din Bavaria, va primi în acest an un brad de Craciun din regiunea sa natala, pentru a-și decora apartamentul privat de la Vatican, a declarat un bancher bavarez care îi aduce actualului papa tradiționalul pom de mai bine de 23 de ani, transmite AFP.

„Voi pleca spre Roma cu mașina, dupa ce termin programul de lucru, la 19 decembrie”, a afirmat Taddäus Kühnel, directorul bancii „Hauck und Aufhäuser” din Munchen, care va transporta pomul deasupra mașinii sale.

În vârsta de 60 de ani, bancherul a parcurs deja acest traseu saptamâna trecuta pentru a-i duce suveranului pontif „Coroana de Avent”, o cununa de brad tipic bavareza, dedicata perioadei postului Craciunului.

Bancherul, specializat pe chestiuni financiare ale bisericii, l-a cunoscut pe fostul cardinal Josef Ratzinger în Bavaria, în timpul unei întâlniri profesionale.

Nascut la 16 aprilie 1927, în micul sat Markt-am-Inn din Bavaria, Josef Ratzinger a fost episcop al diocezei din Munchen între anii 1977 și 1981.

Mediafax