Pancu a semnat un contract pe trei sezoane cu Bursaspor
Pancu a semnat contractul la sediul Becali Sport, în prezența președintelul clubului turc, Levent Kizil, și a impresarului Victor Becali. La discuții a fost prezent și Cornel Frasineanu, caruia Kizil i-a propus prelungirea contractului.
Dupa semnarea contractului, Daniel Pancu a ieșit în curtea firmei de impresariat, unde a pozat cu fularul echipei Bursaspor, fiind susținut și de doi suporteri ai formației din prima liga turca.
„Este un nou început pentru mine, va fi destul de greu, pentru ca ma duc la o echipa care nu are ca obiectiv câștigarea cupei, a campionatului sau un loc în cupele europene. Îmi facusem planuri la Rapid când am venit în iarna, dar din pacate lucrurile nu au decurs așa cum mi-am dorit eu”, a declarat Pancu.
Daniel Pancu a precizat ca regreta desparțirea de Rapid, echipa la care a evoluat în returul sezonului 2005/2006 sub forma de împrumut de la Beșiktaș. „Regret desparțirea, dar voi ramâne alaturi de Rapid toata viața și cine știe, poate într-o zi ma voi întoarce într-o alta postura”, a adaugat fotbalistul.
Pancu considera ca pentru Rapid cea mai mare pierdere ar fi plecarea tehnicianului Razvan Lucescu. „Daca Razvan va pleca, aceasta va fi cea mai mare pierdere pentru Rapid și nu faptul ca am plecat eu, Nico (n.r. – Daniel Niculae) și Viorel Moldovan. El a construit aceasta echipa puternica și este singurul în masura sa continue. Daca va pleca, pentru oricine va veni va fi foarte greu”, a explicat Daniel Pancu.
Fotbalistul crede ca daca gruparea Rapid ar fi avut o conducere puternica, aceasta ar fi oferit jucatorilor contracte de sute de mii de dolari, la fel ca acelea oferite de cluburile din strainatate, și atunci nu mai pleca nimeni. Pancu a facut referire și la posibila plecare a jucatorului Mirel Radoi de la Steaua la un club englez, în schimbul sumei de 11 milioane de euro, dupa cum a susținut Gigi Becali. „E ceva extraordinar pentru România, iar suma de transfer este și pentru mine cea mai mare surpriza”, a spus Daniel Pancu.