Pakistanul protestează față de decorarea lui Salman Rushdie

19 06. 2007, 13:31
Deputații islamiști din nord-vestul Pakistanului au condamnat, marți, decizia reginei Marii Britanii de a-l decora pe scriitorul de origine indiană Salman Rushdie, condamnat la moarte printr-o fatwa a ayatollahului iranian Rouhollah Khomeiny, transmite AFP. Luni,

Deputații islamiști din nord-vestul Pakistanului au condamnat, marți, decizia reginei Marii Britanii de a-l decora pe scriitorul de origine indiană Salman Rushdie, condamnat la moarte printr-o fatwa a ayatollahului iranian Rouhollah Khomeiny, transmite AFP.

Luni, Pakistanul a cerut retragerea titlului de cavaler pe care autorul „Versetelor satanice” l-a primit din partea reginei Marii Britanii, fiind de părere că acest act reprezintă o ofensă la adresa islamului.

Adunarea Provinciei de la Frontiera de Nord-Vest (NWFP), condusă de o alianță a partidelor musulmane extremiste, a adoptat, marți, o rezoluție prin care se cere guvernului de la Islamabad să rupă relațiile cu Londra.

„Adunarea condamnă ferm decizia de a conferi titlul de «Sir» lui Salman Rushdie, care este urât în lumea musulmană din cauza cărții sale blasfematoare «Versetele satanice»”, se indică în rezoluție. „Decizia se înscrie într-o campanie dusă în Europa și în Occident pentru rănirea sensibilității musulmanilor”, a continuat textul.

Înnobilat sâmbătă de regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Salman Rushdie, în vârstă de 59 de ani, a făcut în 1989 obiectul unei fatwa a fondatorului Republicii Islamice, care l-a condamnat la moarte pentru blasfemie, după publicarea cărții Versetele satanice.

Mediafax