Pâinea poate crește riscul de apariție a cancerului la rinichi
Studiul, la care au participat peste 2.300 de persoane, a mai evidențiat și faptul ca pastele și orezul contribuie la o creștere moderata a acestui risc, în timp ce legumele și carnea de pasare reduc riscul apariției cancerului la rinichi.
O treime dintre participanții la studiul realizat de experții de la Institutul de cercetari farmacologice din Milano erau pacienți cu cancer la rinichi, în timp ce celelalte doua treimi au fost formate din persoane sanatoase.
Cercetatorii au studiat istoricul personal și al familiei, stilul de viața și dieta alimentara urmata pe parcursul a doi ani.
Pacienții care au declarat ca au un consum ridicat de pâine prezentau un risc foarte crescut de cancer la rinichi.
Carnea de pasare, carnea procesata și legumele consumate în orice forma contribuie la scaderea acestui risc, în timp ce alte produse alimentare, precum cafeaua, ceaiul, ouale, carnea roșie, brânza, cartofii și fructele nu par a influența acest risc.
Explicația este data de indicele glicemic ridicat al produselor fainoase care duce la o creștere importanta a nivelurilor de zahar din sânge, lucru care ajuta la dezvoltarea tumorilor.
Cercetatorii au adaugat ca sunt necesare studii aprofundate, realizate la nivel mai mare, pentru a stabili o legatura clara între consumul de pâine și cancerul la rinichi.
Pâna acum era stabilit ca fumatul și obezitatea sunt singurele cauze care duc la apariția cancerului la rinichi.