Pacienții români nu au acces la canabisul medicinal

28 09. 2013, 16:00

Perceput în general doar ca drog, canabisul medicinal a schimbat deja viața câtorva dintre bolnavii afectați de forma rară de epilapsie, după ani de terapii clasice eșuate.

Boglarka Erdei – sau Bogi, cum i se spune în familie – este o fetiță de 11 ani din Oradea, diagnosticată cu Sindromul Dravet. A avut prima criză la 5 luni, iar până în prezent a făcut tratamente cu peste zece antiepileptice.

De la 3 ani a avut chiar combinații de câte trei astfel de medicamente, iar părinții au încercat chiar și dieta ketogenică, un regim alimentar cunoscut ca tratament alternativ pentru epilepsie. „Am încercat toate antiepilepticele în toate combinațiile și am ajuns să avem chiar și opt crize generalizate într-o noapte„, spune Andrea Erdei, mama fetei.

Unul dintre subiectele despre care se discută aprins în această comunitate în ultimele luni este canabisul medicinal, considerat o minune de o parte dintre familii. Și familia Erdei spune că a aflat despre canabisul medicinal în ultimul an și își dorește ca Bogi să poată încerca tratamentul.

Însă utilizarea plantei ca medicament este încă la început și la nivel mondial, iar medicii din România nu au experiență directă cu canabisul medicinal, chiar dacă, potrivit legislației în vigoare, utilizarea sa este permisă în anumite condiții.

În întreaga lume, 1 din 40.000 de copii este diagnosticat cu această boală, care debutează în primul an de viață, iar cei afectați pot avea și zeci de crize într-o zi, de toate tipurile majore cunoscute – tonico-clonice, atonice, de absență, mioclonice, parțiale simple, parțiale complexe – fiecare dintre ele cu manifestări diferite și cu durate mergând până la câteva ore. Unii pacienți nu reușesc să ajungă la o diminuare semnificativă a frecvenței crizelor nici după administrarea unui cocktail de medicamente antiepileptice. Numărul ridicat de crize le influențează dezvoltarea, unii dintre acești copii pierzând abilități importante – nu mai pot mânca, nu mai pot vorbi sau chiar merge.

Citește mai multe detalii despre tratamentul cu canabis medicinal, pe Mediafax.ro