(P) România va găzdui Campionatul Mondial de Sport Electronic

De: Marian Andrei / 24.07.2013, 15:50
(P) România va găzdui Campionatul Mondial de Sport Electronic
Federația Internațională de Sport Electronic (International eSport Federation) anunță desfășurarea Campionatului Mondial de Sport Electronic la București, după ce, vreme de patru ani, acesta a avut loc în Coreea de Sud.

Evenimentul, organizat împreună cu Liga Gamerilor Profesioniști (Professional Gamers League – PGL), este susținut de Romtelecom, în calitate de partener principal. Competiția va avea loc între 31 octombrie și 4 noiembrie 2013, la Sala Polivalentă.

Liga Gamerilor Profesioniști a fost înființată în 2002 cu scopul de a susține și promova dezvoltarea sportului electronic. România este membră a Federației Internaționale de Sport Electronic din anul 2009. De atunci, cu susținerea ligii, reprezentanții țării noastre au participat la toate Campionatele Mondiale, plasând România an de an între primele trei din lume, în clasamentele pe națiuni (http://www.ie-sf.com/).

După o serie de discuții privind posibilitatea de organizare a evenimentului pe alt continent, dar și gradul de accesibilitate pe care îl presupune o locație europeană, am decis ca Bucureștiul să găzduiască Campionatul Mondial de Sport Electronic în 2013. În România ne bucurăm de sprijinul Ligii Gamerilor Profesioniști și al președintelui acesteia, Silviu Stroie, precum și de sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului, prin persoana domnului Ministru Nicolae Bănicioiu„, a declarat Won-Suk Oh, secretar general al Federației Internaționale de Sport Electronic.

Silviu Stroie, președintele Ligii Gamerilor Profesioniști, este membru în board-ul Federației Internaționale de Sport Electronic. Poziția de președinte al Comisiei Internaționale de Arbitri din cadrul federației, pe care acesta a obținut-o la finalul anului trecut, vine ca o confirmare a eforturilor sale și ale ligii, de formare și educare a pieței de gaming din România, din ultimii 10 ani.

Faptul că votarea mea în board-ul Federației Internaționale de Sport Electronic este urmată de numirea României ca țară gazdă a Campionatului Mondial de Sport Electronic nu face decât să confirme încă o dată munca depusă ani de-a rândul. Vom continua să dezvoltăm acest domeniu, să creștem comunitatea de gaming și să aducem sportul electronic pe aceeași poziție cu alte discipline sportive din România„, a spus Silviu Stroie.

La eveniment vor participa 270 de persoane din 46 de țări. Competiția masculină are două discipline – League of Legends, dotat cu premii în valoare de 27.000 de dolari, și Alliance of Variant Arms (A.V.A.), care oferă premii de 18.000 de dolari, iar în competiția feminină vor exista două discipline – StarCraft 2 și Tekken Tag Tournament 2.

În ultimii 4 ani, țara noastră s-a clasat de fiecare dată pe podiumul acestei competiții

Totodată, în cadrul campionatului va avea loc Adunarea Generală a Federației, unde se va vota aderarea noilor membri, precum și un congres internațional la care se vor întâlni cele mai mari companii din industrie, cu prezență globală, pentru a discuta despre dezvoltarea actuală și viitoare a sportului electronic, la nivel mondial.

Campionatul Mondial de Sport Electronic este susținut de Romtelecom, Asus, MadCatz, LikeIT, Kingston, Nvidia, precum și de alte companii locale.

Calendarul evenimentelor majore de sport electronic din acest an:

14 – 15 septembrie: DreamHack București 2013, Sala Polivalentă

31 octombrie – 4 noiembrie: Campionatul mondial de sport electronic, Sala Polivalentă

Despre PGL

Înființată în anul 2001, Professional Gamers League (PGL) organizează campionatele naționale de jocuri pe calculator, devenite deja o tradiție în lumea tinerilor din România. De asemenea, de peste 10 ani, PGL organizează calificări pentru cele mai importante competiții mondiale în domeniu, care de multe ori sunt asemănate jocurilor olimpice. La aceste competiții participă elita sportului electronic mondial, jucători care se antrenează pe parcursul unui an întreg pentru a obține un loc pe podiumul DreamHack, World Cyber Games, International eSport Federation, ESWC.

 

Despre Romtelecom și Dolce Sport

Cu o expertiză de peste 80 de ani pe piața românească de telecomunicații, Romtelecom este unul dintre cei mai reprezentativi operatori la acest moment. La finalul anului 2012, Romtelecom a raportat peste 4,7 milioane de abonamente în portofoliu, pentru servicii de televiziune, internet în bandă largă și voce, precum și soluții complexe de business ICT. Dolce Sport, televiziunea de sport a Romtelecom, este prezentă pe piață din 2010 și și-a obișnuit clienții cu un conținut de calitate și exclusiv, transmis și pe canalele Dolce Sport 2 (cu emisie permanentă), 3 și 4 (cu emisie temporară). Dolce Sport este prezent și online, pe http://dolce-sport.ro și pe https://www.facebook.com/dolcesport.

 

Despre Federația Internațională de Sport Electronic 

Federația Internațională de Sport Electronic (International eSport Federation – IeSF) este o organizație globală fondată în anul 2008, ce are ca scop promovarea jocurilor electronice în elita sportului mondial, dincolo de barierele legate de limbă, rasă sau cultură. Încă de la înființarea federației, aceasta a urmărit afilierea la Sport Accord, asociația federațiilor spotive din lume. În momentul de față, în organizație sunt membre 42 de țări.