Siteul de e-commerce Koyos.ro lansează serviciul de Înlocuire La Minut, disponibil pentru prima dată în România. Acest serviciu oferit exclusiv de către Koyos.ro se adresează persoanelor fizice care doresc înlăturarea eventualelor bătăi de cap viitoare la achiziționarea unui produs.
Pentru a beneficia de acest serviciu, un client va putea cumpăra de acum înainte un produs disponibil pe Koyos.ro cu opțiunea Înlocuire La Minut, plătind pentru aceasta achiziție o taxă suplimentară, proporțională cu valoarea produsului.
Mecanismul serviciului Înlocuire La Minut este menit să simplifice returnarea produsului, în cazul în care acesta se strică în perioada de garanție. Cumpărătorul ce deține Înlocuirea La Minut pentru produsul respectiv se va prezenta personal cu acesta la unul dintre punctele de livrare Koyos.ro.
Produsul va fi supus unei inspecții sumare, pentru a se vedea dacă prezintă piese lipsă sau vreo modificare a formei, survenite în urma folosirii improprii. Apoi va fi înlocuit pe loc, fără a se așteaptă decizia service-ului, astfel încât opțiunea Înlocuire La Minut poate acoperi riscuri în exploatare care de fapt nu sunt acoperite de garanția normală oferită de producător.
Înlocuirea se va face cu un produs identic nou-nouț, care nu a mai fost reparat, iar dacă produsul identic nu se afla pe stoc, caz puțin probabil dacă se anunța printr-un email, cumpărătorul are de ales între un produs echivalent sau un voucher în valoarea produsului achiziționat inițial.
Este important de reținut că întregul proces de schimbare a produsului nu afectează în vreun fel perioada de garanție. Magazinul Koyos.ro oferă pentru produsul nou garanția completă, indiferent de momentul din perioada de garanție în care a fost adus produsul stricat.
„Ne-am grăbit să putem oferi acest serviciu pentru că și noi suntem, la rândul nostru, clienți și suntem conștienți de disconfortul pe care îl încearcă cineva care constată că produsul pe care l-a achiziționat nu funcționează corespunzător. Știm că numai gândul că trebuie să îl duci la service, unde rezoluția poate să nu fie pe placul tău și gândul la așteptarea de câteva săptămâni până să îți capeți bunul înapoi poate să îți strice ziua. Serviciul nostru de Înlocuire La Minut funcționează ca un fel de asigurare pentru astfel de situații și face lucrurile mult mai simple”, explică Dana Iorga, Director General Operațiuni al Koyos.ro.
==> Magazinul online KOYOS are la bază o experiență de 18 ani pe piața de distribuție IT&C a companiei IT&S (Internațional Transactions & Services S.A.). IT&S S.A. este certificat ISO 9001: 2008 de către SRAC și IQNet pentru implementarea și menținerea sistemului de management al calității.