Proiectul, denumit „Două poteci”, este realizat de fotograful Mihai Ilie și prozatorul Liviu Drugă. Cei doi propun nu doar o formă nouă de creație artistică, ci organizează și ateliere în care explică pe înțelesul tuturor procesele din spatele povestirilor construite de ei. „Vom vorbi atât despre cum se face o fotografie bună, dar și despre cum lumea înconjurătoare se descoperă în ipostaze incredibile prin intermediul aparatului de fotografiat”, spune Mihai Ilie. „Dacă oamenii ar da un pic, dar un pic, mai multă atenție cuvintelor, ar găsi mai multe idei chiar în capul lor, nu în al altora”, afirmă Liviu Drugă, subliniind totodată că ei nu vin ca „profesori” în fața pasionaților de fotografie și de literatură. „Noi ne povestim pe noi înșine și felul în care, folosind limbaje diferite, reușim să creăm ceva împreună”, a continuat ideea Mihai Ilie.
Pentru prima dată literatura și arta fotografică sunt aduse împreună pentru a oferi perspective inedite asupra realității cotidiene. Practic, noul concept constă în combinarea a două forme de expresie artistică: o serie de fotografii, care sugerează un fir narativ, și o povestire scrisă, care dublează și proiectează semnificații peste grupajul fotografic. Cu toate acestea, alăturarea celor două nu are nimic în comun cu fotojurnalismul și, în același timp, fiecare dintre ele poate funcționa independent. Totul se bazează pe creație și fantezie, dublate de grija pentru detalii.
Website www.douapoteci.ro
Facebook https://www.facebook.com/DouaPoteci
Workshop http://douapoteci.ro/workshop/
Contact: [email protected], 0741.164.914 – Mihai Ilie, 0745.110.083 – Liviu Drugă