(P) Ciuc Natur Radler – limonadă și bere într-o alchimie naturală

De: Dragos Tanase / 24.04.2012, 15:54
(P) Ciuc Natur Radler - limonadă și bere într-o alchimie naturală
Unele invenții apar pur și simplu din întâmplare. Cuptorul cu microunde, penicilina, stimulatorul cardiac sau șampania au venit pe lume în urma unor accidente fericite. Altele, cum ar fi telefonul, becul electric sau automobilul, au fost rezultatul unor ani lungi de studii și de experimente.

Există însă și invenții care apar dintr-o mare nevoie, în care se amestecă și-un bob de noroc. În cazul lui Franz Xaver Kugler, nevoia a apărut într-o sâmbătă călduroasă din iunie 1922, când hanul i s-a umplut de foarte mulți cicliști însetați, iar el nu avea suficientă bere pentru a-i mulțumi pe toți. Norocul a fost că avea în pivniță câteva mii de sticle de limonadă, lichid care nu prea se dovedise pe placul bavarezilor. Herr Kugler a amestecat limonada cu berea într-o proporție de 50/50 la sută, oferind-o apoi spre degustare.

Cei aproape 13.000 de clienți care s-au perindat de-a lungul acelei zile prin hanul Alm au apreciat noua băutură, pe care inventatorul a numit-o Radlermass (în germană, „Radler” înseamnă „ciclist”, iar „Mass” e denumirea populară a unui litru). Astăzi, sub denumirea prescurtată de „Radler”, acest amestec e savurat de milioane de consumatori de ambele sexe din întreaga lume, pe terasă ori la un picnic, în zilele toride de vară, sau acasă, după o masă copioasă.

Ciuc Natur Radler este PRIMUL RADLER ROMÂNESC, un amestec natural și răcoritor de limonadă adevărată (63%) și de bere (37%), propriu tradiției germane. Nu conține conservanți artificiali, și potolește setea mai repede. Cea mai importantă calitate a noii băuturi e însă GUSTUL ei, calitate moștenită de la Ciuc Premium. Grație gustului acidulat și răcoritor, dulce-acrișor cu un ușor ton amărui, savoarea limonadei și cea a berii se împletesc într-o armonie deplină.

De-a lungul istoriei, alchimiștii s-au străduit inutil să creeze aur din diferite amestecuri, Franz Xaver Kugler l-a găsit din prima încercare. De rezultatul acestei alchimii naturale a gustului se pot bucura astăzi toți cei care beau un Ciuc Natur Radler.

www.consumaciucresponsabil.ro