Ozzy Osbourne, din nou bunic

De: Nicoleta Nicolae / 20.06.2015, 11:00
Ozzy Osbourne, din nou bunic
Rockerul Ozzy Osbourne a devenit din nou bunic, după ce soţia fiului său Jack a născut weekendul trecut o fetiţă, care se va numi Andy Rose Osbourne, informează contactmusic.com.

Potrivit ediţiei britanice a revistei Hello!, atât mama, cât şi bebeluşul se simt bine. Fetiţa a avut la naştere greutatea de 3,1 kilograme.

Jack Osbourne, în vârstă de 29 de ani, şi Lisa Osbourne, în vârstă de 28 de ani, s-au căsătorit pe 7 octombrie 2012. Prima lor fiică, Pearl, s-a născut pe 24 aprilie 2012.

Jack este cel mai mic dintre cei trei copii ai lui Ozzy Osbourne şi ai soţiei sale, Sharon Osbourne. Jack a devenit cunoscut după difuzarea reality show-ului „The Osbournes”, ce prezenta viaţa de zi cu zi a părinţilor săi, a sa şi a surorii lui, Kelly.

Sursa: MEDIAFAX