Ozana Barabancea, din nou pe mâna medicilor. Ce operaţii îşi va face?
Ozana Barabancea este una dintre cele mai dotate vedete, cu circumferinţa bustului de 120 de centimetri.
Ozana se mândreşte cu dotările ei şi îşi pune decolteul în evidenţă. “Intervenţiile la stomac chiar fac minuni! Important este să facem sport şi să mâncăm puţin”, a fost mesajul Ozanei Barabancea, lăsat pe pagina sa de Facebook.
Ozana Barabancea a povestit despre seria de intervenţii estetice la care urmează să se supună. După ce a slăbit miraculos, artista a întâmpinat câteva probleme medicale prin care trece şi pe care le va rezolva în mod chirurgical.
”Eu încă nu am un an de la operaţie. Eu sunt foarte bună de carne. Probabil o să-mi fac nişte intervenţii în partea superioară a corpului. Eu simt că întineresc, dar vârsta îşi spune cuvântul. Important este să îmbătrâneşti frumos. S-ar putea să-mi fac o intervenţie la nivelul sânilor. Port un corset foarte bun”, a mărturisit Ozana Barabancea pentru viva.ro.