Atacantul englez Michael Owen și antrenorul naționalei de fotbal a Angliei, suedezul Sven-Goran Eriksson, se numara printre personalitațile sportive care au acceptat sa ofere diverse obiecte pentru a fi vîndute la licitație în scopul strîngerii de fonduri pentru copiii defavorizați.
Potrivit sursei citate, în cadrul licitației organizate de Sport Relief, ce va avea loc pe data de 18 iulie, vor fi puse în vînzare automobilul marca Jaguar X-type aparținînd atacantului englez Michael Owen, automobilul marca Volvo al tehnicianului Sven-Goran Eriksson, dotat cu DVD player, sistem de navigare prin satelit și frigider, echipamentele folosite în timpul curselor de fostul pilot Ayrton Senna și scoțianul David Coulthard, precum și o replica a monopostului Mercedes cu care finlandezul Mika Hakkinen a cîștigat titlul mondial în Formula 1.
„Sper ca cineva sa ofere multe mii de lire sterline pentru a achiziționa acest automobil, care înseamna mult mai mult decît un autograf pe o fotografie sau pe un tricou”, a declarat Michael Owen.
Cei interesați pot licita, de asemenea, pentru o plimbare alaturi de pilotul de raliuri Colin McRae, o lecție de golf cu Nick Faldo, o pereche de manuși cu autograful pugilistului britanic Lennox Lewis, precum și alte obiecte aparținînd unor fotbaliști ca Sol Campbell, Roy Keane sau Ryan Giggs.
Sursa: www.mediafax.ro