Ovidiu Bargau noul presedinte al Federatiei Romane de Judo
Omul de afaceri Ovidiu Bîrgau a fost ales, marți, de membrii Adunarii Generale a Federației Române de Judo (FRJ), în funcția de președinte al acestui for.
Bîrgau, care nu a avut contracandidat, l-a înlocuit, astfel, pe omul de afaceri Adrian Tarau, care, deși fusese ales, în noiembrie 2001, în funcția de președinte al FRJ, a demisionat în luna februarie din motive medicale.
Pe ordinea de zi a Adunarii Generale extraordinare a FRJ, care s-a desfașurat la hotelul „Dacia”, din Oradea și la care au participat reprezentanții a 61 de structuri sportive, a mai figurat aprobarea maririi numarului de vicepreședinți ai acestui for, de la trei la patru. Membrii Adunarii Generale au aprobat aceasta propunere și l-au desemnat în funcția de vicepreședinte al FRJ pe Gabriel Subțirelu. Ceilalți trei vicepreședinți ai FRJ sînt Liviu Luca, președintele Federației Sindicatelor Libere „Petrom”, Ionel Alexandrescu, director al societații „Romtrans”, filiala Viena și Ioan Lascau, directorul Administrației Finanțelor Publice Bihor.
Imediat dupa alegeri, noul președinte al FRJ a convocat o ședința a Comitetului Director.
Sursa: www.mediafax.ro