De două ori pe scena Eurovisionului, Ovi crede că România ar trebui să se inspire din succesul Ucrainei: „Piesa câştigătoare are un puternic mesaj politic, s-a simţit asta chiar şi la interpretare. Anul viitor ar trebui să ne gândim şi noi la un astfel de mesaj cu impact. Personal, mi-ar fi plăcut să câştige Australia, dar chiar şi aici e o problemă. Mă întreb ce caută această ţară într-un concurs european. Eurovision a devenit o scenă pe care fiecare vine şi îşi spune oful, fie că vorbim despre anumite orientări sexuale, cum s-a întâmplat în anii trecuţi, fie că vorbim despre mesaje politice. Unitatea concursului s-a pierdut, dar România merită să fie pe acea scenă. E important să rezolvăm problemele de natură financiară”, potrivit Ziarului Ring.
Din cauza datoriilor istorice ale TVR către EBU, România a fost descalificată de la Eurovision, Ovidiu Anton a fost eliminat din concurs, iar show-ul a putut fi urmărit gratuit în România pe canalul oficial de pe YouTube.