Osric Chau, actorul din serialul „Supernatural”, vine în România

27 02. 2015, 11:08
Astfel, Osric Chau se alătură lui Manu Bennet (Crixus din „Spartacus”) şi lui Kristain Nairn (Hodor din „Urzeala tronurilor/ Game of Thrones”) în cadrul celui mai mare eveniment de acest gen din estul Europei, East European Comic Con.
 
Osric Chau s-a născut în Canada, trăsăturile sale asiatice datorându-se tatălui originar din Hong Kong şi mamei malaysiene. Încă de mic a fost foarte dedicat artelor marţiale, primul său rol principal fiind cel al lui David Carradine din filmul „Kung Fu Killer”.
 
Osric a jucat în superproducţia „2012”, interpretându-l pe călugărul tibetan Nima, iar mai apoi a apărut în remake-ul chinez realizat după „What Woman Want”, dar şi în „Man with the Iron Fists”, unde a jucat alături de Russel Crowe şi Lucy Liu, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
Pe micul ecran, Osric a fost mai întâi Leon în „Mister French Taste”, însă succesul cel mai însemnat l-a înregistrat „în pielea” profetului Kevin Tran într-unul dintre cele mai populare seriale TV, „Supernatural”.
 
Charismatic, amuzant şi prietenos, Osric abia aşteaptă întâlnirea cu fanii săi din România, mai ales după primirea extraordinară pe care aceştia i-au oferit-o actorului din acelaşi serial Mark Sheppard, la ediţia de anul trecut.
 
În perioada 8 – 10 mai, Romexpo se transformă într-o lume magică, a serialelor, filmelor, jocurilor video, unde bariera dintre fani şi actori internaţionali, artişti grafici şi celebrităţi din mediul online se ridică, oferind un cadru unic pentru interacţiuni directe şi pentru amintiri de neuitat.
 
Mai multe detalii pe Mediafax!