Oscar 2022: Dovada vaccinării și testare COVID, impuse participanților la gala Oscar 2022
Academia de film americană va cere participanților la gala Oscar 2022, care va avea loc pe 27 martie la Los Angeles, să prezinte dovada vaccinării împotriva COVID-19 și cel puțin două rezultate negative la testele PCR, potrivit unor surse.
CITEȘTE ȘI: Oscar 2022: „The Power of the Dog” conduce cu un număr de 12 nominalizări
Premiile Oscar: Singurele trei staruri care au câștigat trei trofee pentru roluri principale
Premiile Oscar: Unii dintre cei mai buni actori, aflați în viață, care nu au primit râvnitul trofeu
Pe de altă parte, actorii și prezentatorii care vor participa la ce-a de-a 94-a ediție a galei Oscar vor avea nevoie să efectueze teste PCR, dar nu trebuie să prezinte dovada vaccinării, a spus sursa citată de Reuters. Cerințele privind purtarea măștii vor varia, nominalizații și invitații lor nefiind obligați să folosească această măsură de protecție. De asemenea, capacitatea de găzduire a sălii de la Dolby Theatre a fost redusă, de la 3.317 de locuri la 2.500 de persoane. Cazurile de COVID-19 sunt în scădere în Los Angeles, iar organizatorii se consultă cu oficiali guvernamentali și experți în boli infecțioase.
Amy Schumer, Regina Hall și Wanda Sykes sunt gazdele galei Oscar 2022
Gala Oscar 2022 va avea o gazdă nouă la fiecare oră, au anunțat organizatorii anterior. Anul acesta, ceremonia va avea o gazdă, pentru prima dată din 2018. Decizia Academiei de film americane de a apela la mai multe gazde ar avea legătură cu faptul că se dorește atragerea diferitelor categorii demografice, scrie The Hollywood Reporter.
În fruntea topului nominalizărilor la Oscar 2022 se află „The Power Of The Dog” (12 categorii), de Jane Campion, și „Dune” (10), de Denis Villeneuve. De asemenea, „Belfast”, de Kenneth Brannagh, și „West Side Story”, de Steven Spielberg, au primit câte șapte nominalizări.
CITEȘTE ȘI: Gala Oscar 2021, cea mai scăzută audiență din toate timpurile
Foto: Profimedia Images