Orientul Mijlociu se confruntă cu cea mai grea iarnă din ultimii 20 de ani
Deși autoritățile israeliene au avertizat populația să rămână în case, mulți oameni nu au rezistat tentației de a se bucura de omăt. Până și președintele Israelului, Shimon Peres s-a bucurat ca un copil, la cei 90 de ani ai săi și a făcut un om de zăpadă în curtea reședinței sale.
În orașul sfânt nu a mai nins atât de mult din 1992. În centrul Ierusalimului, stratul de zăpadă a depășit 10 centimetri, iar în regiunile din apropiere, inclusiv în teritoriile Palestiniene, omătul a ajuns la 15 centimetri.
Zăpada a acoperit și capitala Siriei. Cum ninsorile sunt la fel de rare la Damasc ca la Ierusalim, sirienii s-au grăbit să își facă fotografii în zăpadă și au ignorat traficul dificil din oraș.
http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2/7086/10452038/1/5cb46ac4bfeca35d8c3e4b78dcbc198f.swf
Și locuitorii din orașul Tabuz, din nord-vestul Arabiei Saudite, au avut parte de zăpadă, fenomen extrem de rar pentru această regiune. În imaginile prezentate de canalul de televiziune arab Al Arabiya se vede cum automobilele se deplasează cu greu pe străzile acoperite cu zăpadă, dar și zeci de oameni care au venit din zonele învecinate pentru a vedea acest fenomen rarisim.