“Atunci când femeia are orgasm sau chiar înainte de a–l avea, atunci când doar anticipează plăcerea orgasmului, creierul ei secretă neurohormoni într-o cantitate foarte mare: dopamine, opiode şi oxitocină. Aceste substanţe secretate într-o cantitate aşa de mare în timpul orgasmului nu oferă doar o plăcere foarte intensă, ci ele declanşează practic, stări modificate de conştiinţă,” afirmă Ana Stoian, Life Coach. Mai mult, orgasmul este percepţia euforică cu o intensitate maximă a stimulării sexuale care cel mai adesea se manifestă printr-o senzaţie paroxistică de plăcere şi de fericire.
“Noile cercetări din domeniul neuroştiinţei au descoperit că există o legătură foarte strânsă între organele sexuale ale femeii şi creierul ei. Structura ramificaţiilor nervoase din zona pelviană este foarte diferită la femei faţă de bărbaţi. În cazul femeii, terminaţiile nervoase se distribuie în toată zona pelviană – de la pereţii vaginali la clitoris, către perineu şi anus. Mai mult, la fiecare femeie orgasmul este diferit, iar în cazul bărbatului, lucrurile sunt mult mai simple şi mai regulate”, spune psihologul Gabriela Marin, specialist în relatii de cuplu.
Cum contribuie orgasmul la sănătatea noastră?
Orgasmul nu este doar cea mai intensă şi mai plăcută experienţă umană, ci şi un mod de a ne menţine şi a ne îmbunătăţi sănătatea. Cercetătorii citează nenumărate beneficii pe care le avem în timpul stărilor de orgasm: de la părul strălucitor şi pielea radioasă până la îmbunătăţirea activităţii cardiovasculare şi a circulaţiei. Şi chiar mai mult de atât, trăind în mod regulat stări de orgasm, ne îmbunătăţim sistemul imunitar, forţa şi flexibilitatea, nu deageaba se spunea mai demult în popor că a face dragoste este aspirina săracului.
“Un orgasm care durează 15 minute, cât şi prin intermediul substantelor chimice care această stare le eliberează, poate vindeca anxietatea, depresia şi alte afectiuni grave. În timpul orgasmului, se secretă numeroşi homoni şi neurotransmiţători: serotonină, oxitocină, dopamină, vasopresină, adrenalină, endorfine (enkefaline), norepinefrine, prolactină, testosteron, estrogen, progesteron, feromoni, prostaglandine, hormonal eliberator de tirotropină (TRH), melatonină, relaxină, citokine. Sub acţiunea acestor hormoni se produce o îmbunătăţire extraordinară a sănătăţii, circulaţia sângelui este stimulată, se intensifică procesul de detoxifiere a corpului şi are loc stimularea sistemului endocrin, nervos, imunitatea corpului este îmbunătăţită, ceea ce poate avea ca efect chiar întinerirea şi creşterea duratei de viaţă”, declară sexologul.
Fiecare femeie este unică deci şi plăcerea ei este unică
În ciuda a ceea ce Masters şi Johnson au afirmat în anii 70, răspunsul sexual la femeie şi la bărbat nu este identic. Şi după noile descoperiri este firesc ca răspunsul la excitaţia erotică să fie foarte diferit la bărbaţi şi femei. Şi ca si cum nu ar fi deja complicat, nici o femeie nu răspunde erotic exact la fel ca alta, si nici măcar ca ea însăşi, nivelul ei de excitaţie depinzând foarte mult de starea emoţională şi de faza ciclului menstrual în care se află.
“Bărbatul nu are altă soluţie decât să înveţe să asculte şi să recunoască răspunsul unic al iubitei sale, iar femeia să fie conectată cu trupul ei pentru a nu transmite mesaje false (mimarea plăcerii sau a orgasmului). Bărbaţii care cunosc femeile ştiu că ele sunt diferite şi înţeleg intuitiv că tot ceea ce-i place din punct de vedere erotic unei femei poate să nu-i placă deloc alteia. Fiecare femeie este unică şi este important ca bărbatul să identifice ce-i place şi ce-o împlineşte pe iubita sa, mai degrabă decât să considere că ştie deja ce ar trebui să facă sau să aplice reţete învăţate din alte relaţii care ar putea să nu se potrivească deloc”, conchide sexologul.