Orasel al copiilor de 4 milioane euro, inaugurat la Oradea

04 06. 2007, 09:41
Municipalitatea din Oradea a inaugurat, vineri, în prezenta a circa 1.000 de copii adunati în Parcul Copiilor din cartierul oradean Rogerius, Oraselul Copiilor, un obiectiv în care au fost investiti 13,5 milioane lei, echivalentul a peste 4 milioane de euro, transmite


Municipalitatea din Oradea a inaugurat, vineri, în prezenta a circa 1.000 de copii adunati în Parcul Copiilor din cartierul oradean Rogerius, Oraselul Copiilor, un obiectiv în care au fost investiti 13,5 milioane lei, echivalentul a peste 4 milioane de euro, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Oraselul Copiiilor se întinde pe o suprafata de aproape 15.000 de metri patrati si ofera mai multe posibilitati de joaca, pe categorii de vârsta, atât în aer liber, cât si într-o cladire construita pe trei nivele. Între facilitati se afla o sala de jocuri pe calculator, unde copiii se pot juca on-line cu colegii lor de generatie din alte orase, o sala de tip cinema, denumita Baby-TV, unde pe ecrane de plasma ruleaza programe speciale pentru copii, precum si o sala unde, contra-cost, copiii îsi vor putea sarbatori aniversarile.

De asemenea, Oraselul include reproducerea la scara redusa a Cetatii orasului, renumita pentru forma sa pentagonala cu colturi triunghiulare, aceasta având si un castel princiar si tuneluri. În aer liber, au fost amenajat un teren pentru rolleri si unul de baschet, care pe timpul iernii va fi folosit ca patinoar, cu o capacitate de circa 100 de persoane.

Mediafax