Cele mai relevante elemente privitoare la aceasta suprematie sunt: caracterul vizionar al inovatiilor tehnologice, increderea si loialitatea manifestate de cei peste 200.000 de clienti si cota de piata majoritara.
Studiul Gartner/ Dataquest referitor la vanzarile de licente pentru solutii de management a bazelor de date (DBMS) in anul 2001, confirma pozitia de lider a companiei Oracle pe piata bazelor de date moderne, cu o cota de 39,8%. Oracle domina categoric segmentul bazelor de date relationale pentru sistemul de operare UNIX, cu o cota de piata de 63,3% si clasamentul dedicat platformelor UNIX si Windows, unde detine 49,9%.
Studiul Gartner apreciaza ca in 2001 piata bazelor de date a generat venituri de 8,8 miliarde dolari, inregistrand o crestere nesemnificativa de doar 1,4% fata de anul precedent. Aceasta evolutie reflecta criza economica generala, care a afectat in egala masura toti competitorii.
Desi studiile independente, precum cel elaborat recent de agentia Mercury News, demonstreaza ca Oracle este printre putinele companii IT care a inregistrat profit in ultima perioada, vanzarile de baze de date Oracle au fost influentate de reducerea investitiilor in tehnologie alocate de companiile high-tech si de telecomunicatii.
Doar 37% din vanzarile IBM includ solutii pentru baze de date pe platforme UNIX si Windows NT.
In ciuda acestei conjuncturi, obtinand vanzari de 2,9 miliarde dolari si o cota de piata de 39,8%, Oracle ramane lider de necontestat al pietei de baze de date moderne – reprezentata de bazele de date relationale (RDMS) pentru UNIX, Linux si Windows NT, piata evaluata la 7,1 miliarde dolari.
Oracle are o pozitie puternica pe piata bazelor de date moderne, relationale. Analiza cifrelor referitoare la vanzarile generale de baze de date, care includ solutiile pentru sisteme mainframe este irelevanta atata timp cat numai IBM mai furnizeaza astfel de solutii. Circa 63% din vanzarile de licente pentru baze de date inregistrate de IBM provin din solutiile ce ruleaza pe sisteme legacy, ceea ce presupune ca doar 37% din vanzarile IBM includ solutii pentru baze de date pe platforme UNIX si Windows NT.
Referindu-se la cotele de piata castigate de principalii competitori in dauna Oracle si la comentariile aparute in urma publicarii raportului Gartner, Oracle apreciaza ca aceste rezultate nu sunt confirmate si de alte studii independente si de evidenta implementarilor la beneficiari. Rezultatele sunt interpretabile, atata timp cat nu toti competitorii ofera analistilor cifre auditate referitoare la vanzarile pentru diferite segmente ale pietei de software, ceea ce poate afecta acuratetea evaluarilor si interpretarii.