Magistratii au arestat opt persoane – printre care un fost ofiter al Serviciului Român de Informatii (SRI) si altul al Politiei Capitalei – pentru fraude comise prin internet, în investigarea retelei fiind implicati anchetatori români, britanici si americani, informeaza Ministerul Public.
Procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism au identificat o parte din membrii unei retele internationale, declansînd urmarirea penala fata de 24 de persoane suspectate de infractiuni informatice si de înselaciune.
Totodata, anchetatorii au impus pentru sapte dintre inculpati masura obligarii de a nu parasi tara.
Procurorii au cerut judecatorilor arestarea a zece dintre membri retelei, respectiv a lui Bogdan Raduca (fost ofiter SRI), Marius Stoicanescu (ofiter de politie la DGPMB), Gabriel Popescu, Vasile Lepadatu, Aurelian Ghitan, Ion Tîrsi, Tudor Ene, Stefan Stefan, Cosmin Moise si a lui Constantin Bratucu.
Tribunalul Bucuresti a admis arestarea celor zece pentru o perioada de 29 de zile, însa instanta superioara a hotarît ca doi dintre acestia – Cosmin Moise si Constantin Bratucu – pot fi cercetati în stare de libertate. Toti sînt acuzati de infractiuni de crima organizata, înselaciune si operatiuni frauduloase cu instrumente de plata electronica.
La mijlocul lunii trecute, anchetatorii au declansat o ampla actiune în Bucuresti, Rîmnicu Vîlcea si Tîrgoviste, care a vizat identificarea si desfiintarea unor Internet-cafe-uri care functionau în regim privat tip „underground”.
Din cele 26 de locatii în care s-a descins simultan, situate în cele trei orase, au fost ridicate sistemele informatice folosite, sume de bani, alte obiecte.
Mediafax Business/ IT