Opriti de noapte
Meciul dintre Andrei Pavel si Alex Corretja din „sferturile” de la Roland Garros s-a întrerupt aseara din cauza întunericului. Disputa se va relua azi de la scorul 7-6 (5), 7-5, 4-5 în favoarea lui Corretja. Va fi a doua programata pe Terenul Central, dupa confruntarea Juan Carlos Ferrero-Andre Agassi, care începe la ora 13:00. Toate meciurile vor fi transmise, in direct, de EuroSport.
Luminita Paul
Andrei Pavel a jucat aseara primul sfert de finala din cariera într-un turneu de Mare Slem, la Roland Garros, contra lui Alex Corretja. Meciul a început foarte tîrziu, la ora 19:00 a României, din cauza duratei foarte mari a disputei dinainte, dintre Albert Costa si Guillermo Canas, care a fost si întrerupta de doua ori de ploaie.
Strecurîndu-se printre picaturile insistente, dînd pe teren tot ce au putut, spaniolul si argentinianul au avut 3 ore si 54 de minute de joc efectiv, la capatul carora s-a impus Costa cu 7-5, 3-6, 6-7 (3), 6-4, 6-0. A urmat un meci de dublu, care fusese oprit luni seara din pricina vizibilitatii reduse, si abia apoi au patruns pe arena centrala Andrei si Alex.
Corretja a cîstigat primul set, 7-6 (5), desi Andrei a avut un break în chiar game-ul inaugural. Ambii jucatori s-au agatat de fiecare minge, însa spaniolul a punctat decisiv în tie-break. Al doilea act a fost la fel de strîns, cu servicii pierdute si recuperate, Pavel avînd cîteva bune sanse de a se distanta la un moment dat. Cel care a dat lovitura finala a fost însa din nou ibericul, mult mai calm si mai decis pe sfîrsitul de set.
Cînd întunericul începuse deja sa se lase si o ploaie fina înmuia zgura, a pornit actul al treilea. Din tribuna, românul era privit atît de Ilie Nastase, cît si de Ion Tiriac. Gestionîndu-si cu mai mare atentie reactiile, Andrei a revenit dupa ce adversarul sau avea avantajul unui break si a egalat situatia la 3.
Apoi s-a mers cap la cap, fiecare luîndu-si serviciul pîna la 5-4 în favoarea românului. Acela a fost punctul în care ambii jucatori i-au atras atentia arbitrului de scaun, suedezul Lars Graf, asupra dificultatii de a mai controla mingea din cauza lipsei de vizibilitate. Imediat a aparut supervizorul turneului, care a decis întreruperea confruntarii. Era ora 21:08 locala (22:08 la noi). Aventura se va relua azi si Andrei mai poate spera la calificarea în semifinale.
Nastase pierde si cîstiga
Fost învingator la Roland Garros în 1973, Ilie Nastase participa acum în acelasi turneu, dar în competitia veteranilor de peste 45 de ani, unde face dublu cu australianul Peter McNamara. Marti, cei doi au fost învinsi de perechea Peter Fleming-Victor Pecci (SUA/Par) cu 6-3, 7-5, dar ieri au cîstigat în fata cuplului Brian Gottfried-Guillermo Vilas (SUA/Arg), 6-1, 6-4. Astazi, Nastase si McNamara îi întîlnesc pe Mansour Bahrami (Ira) si Gene Mayer (SUA).
ProSport