Oprita: Trebuie sa castigam cu Besiktas

12 11. 2004, 10:53
Atacantul Daniel Oprița a declarat ca toate speranțele de calificare din grupele Cupei UEFA ale echipei Steaua se leaga de meciul de pe 25 noiembrie, de la București, cu formația Beșiktaș Istanbul. "Șansa noastra de a ne califica este sa cîștigam cu

Atacantul Daniel Oprița a declarat ca toate speranțele de calificare din grupele Cupei UEFA ale echipei Steaua se leaga de meciul de pe 25 noiembrie, de la București, cu formația Beșiktaș Istanbul.

„Șansa noastra de a ne califica este sa cîștigam cu Beșiktaș. Toate speranțele noastre se leaga de acest meci pentru ca la Bilbao va fi foarte greu. Vrem cu toții sa ne calificam în primavara europeana”, a spus Oprița.

Atacantul FC Steaua a menționat ca, dupa ce a început sa marcheze des, are mai multa încredere în forțele proprii. „Fața de campionatul trecut, acum joc mai în fața porții și, iata, se vede. O mare importanța a avut-o faptul ca antrenorul a avut încredere în mine, apoi mi-a dat șansa sa joc. Am avut o perioada mai grea din punctul de vedere al moralului. La un moment dat, ma batea gîndul sa plec. Oriunde, numai sa joc. Walter Zenga a vorbit cu mine și mi-a spus sa-mi vad de treaba ca o sa vina și rîndul meu, ca o sa devin atacantul de care Steaua are nevoie. Se pare ca a avut dreptate”, a spus Oprița.

Jucatorul stelist a precizat ca pentru un atacant cel mai important este golul. „În sezonul trecut am jucat rolul servantului, însa nu prea ma lipeam la gol. Acum a venit și rîndul meu sa înscriu. Asta nu înseamna ca nu voi juca și de aici înainte pentru echipa”, a afirmat Oprița.

Daniel Oprița a subliniat ca va ține minte multa vreme golul înscris la Bacau, în ultimul minut al partidei cu FCM, scor 2-2, din etapa a XIII-a a Diviziei A. „Era ultima secunda a meciului, totul parea pierdut, eram nervoși, gazdele trageau de timp cu tot cu copiii de mingi. M-am bucurat enorm cînd am egalat. Este un gol special. A fost bine ca am scos egal la Bacau. A fost un meci mai slabuț al nostru. Dupa cum am jucat, mai mult de un punct nu cred ca puteam lua acolo”, a adaugat Oprița.

Mediafax