Operația de selfie a costat-o 15.000 de dolari! Video
Triana Lavey, 37 de ani, producător de televiziune din Los Angeles și-a dorit să arate la orice oră ca „scoasă din cutie”. Pentru asta, a fost dispusă să plătească o avere. A cheltuit 15.000 de dolari în speranța că va arăta mereu extraordinar de bine, așa cum ar ieși dacă s-ar aranja puțin în photoshop. Acesta este un preț cu reducere, căci medicul îi era prieten de familie.
Ea consideră că prezența în social media este foarte importantă, astfel că trebuie să arăți foarte bine, la fel și în viața reală.
Acum, după operație, Triana este încântată de noul ei look. Până acum încerca tot felul de machiaje, să poziționeze camera în fel și chip, să folosească anumite filtre, dar la final nu era mulțumită.
Triana este de părere că nu putea folosi mai bine banii și crede că este necesar să arăți bine în ziua de astăzi, când pentru cei din jur contează mai mult imaginea.
Aproape 90% dintre tinerii americani sunt obsedați de selfie – cel perfect. Zi și noapte se fotografiază și folosesc numeroase aplicații ce corectează aspectul – pentru modificarea siluetei – Skinee Pix, coșuri sau acnee – Facetune, iar Perfect365 corectează atunci când ai greșit în manevrarea aparatului foto. Întotdeauna este o aplicație la îndemână pentru ca fotografia să fie perfectă.