Opera Națională București redeschide porțile publicului în acest weekend și prezintă, vineri, începând cu 18.30, spectacolul cu opera „Nunta lui Figaro”, de W. A. Mozart, și duminică, de la aceeași oră, „Revedere muzicală” – concert cu pian.
Opera „Nunta lui Figaro” este o lucrare revoluționară în istoria genului. În aproape toate operele lui Mozart, erotismul și dragostea sunt principalele motivații ale personajelor, însă în nicio operă a marelui compozitor sentimentele acestora nu sunt supuse atâtor schimbări ca în „Nunta lui Figaro”. Din titlul original al operei – „Le Nozze di Figaro ossia La folle giornata” (Nunta lui Figaro sau o zi nebună) spectatorii pot înțelege că este vorba despre o căsătorie cu bucluc.
Unele dintre cele mai îndrăgite arii din repertoriul universal sunt incluse în concertul „Revedere muzicală”, în conceptul regizoral al Claudiei Machedon. Vor evolua pe scenă soliștii Oana Andra, Veronica Anușca, Mihaela Stanciu, Crina Zancu, Sorana Negrea, Zsuzsana Cerveni, Alin Stoica, Lucian Corchiș, Dan Indricău, Liviu Indricău, Filip Panait, Lucian Petrean, Cătălin Toropoc, Iustinian Zetea, acompaniați la pian de Luminița Berariu și Mihaela Vîlcea.
ONB anunță, într-un comunicat remis Apropo, că, în această primă etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu strictețe recomandările autorităților privind distanțarea socială, dintre cele aproape 1.000 de locuri ale Sălii Mari vor fi disponibile la vânzare doar 30%. Biletele pot fi achiziționate de la casa ONB sau de pe site-ul instituției.
CITEȘTE ȘI: Apocalyptica va susține două concerte în România, în octombrie
Foto: ONB