„Om Câine / Man and Dog”, din 16 septembrie în cinematografele românești

24 05. 2022, 08:26

„Om Câine / Man and Dog”, primul lungmetraj regizat de Ștefan Constantinescu, va avea premiera în cinematografele din România pe 16 septembrie 2022, conform unui comunicat remis Apropo de către distribuitor.

Filmul, cu Bogdan Dumitrache și Ofelia Popii în rolurile principale, va avea avanpremiera națională în cadrul celei de-a 21-a ediții TIFF (17-26 iunie 2022), fiind proiectat în cadrul programului „Zilele Filmului Românesc”.

Om Câine / Man and Dog” a avut premiera mondială, la începutul anului, la Göteborg Film Festival.

Lungmetrajul, distribuit de microMULTILATERAL, este o poveste despre dragoste și exil, scrisă de Andrei Epure, Ștefan Constantinescu și Jörgen Andersson, structurată sub forma unui film noir, în care se întrepătrund senzațiile de paranoia, alienare, umorul absurd și sentimentul unei iminente catastrofe.

Acțiunea filmului are loc în apogeul crizei sanitare provocate de coronavirus când personajul principal, Doru, decide să revină în România, abandonându-și locul de muncă din Suedia. El susține că trebuie să asiste la botezul fiului celui mai bun prieten, dar în realitate are un alt plan. Alături de câinele mamei lui, Doru urmărește să își confirme bănuielile legate de infidelitatea soției. Timpul este scurt, Europa se pregătește să își închidă granițele, iar superiorii îi cer să se întoarcă de urgență în Suedia.

Din distribuție fac parte, între alții, actorii Ana Ciontea, Voica Oltean, Liviu Pintileasa și Cosmina Stratan, iar filmările au avut loc în România și Suedia.

Imaginea filmului este semnată de Alexandru Solomon, montajul a fost realizat de Cătălin Cristuțiu, Alexandra Alma Ungureanu s-a ocupat de scenografie și costume, Petya Simeonova de machiaj, iar inginer de sunet a fost Boris Trayanov.

Producătorii sunt Ada Solomon și Diana Păroiu, iar co-producători: Rossitsa Valkanova, Jörgen Andersson, Nina Frese și Peter Possne.

Foto: microMULTILATERAL

CITEȘTE ȘI: „Os de pește/ Fishbone”, o producție Bulgaria – România, de mâine în cinematografe