Olynth-e-ma frumos…

Ia încercați sa va țineti cu mâna de nas.. Mai strâns… Acum încercați sa trageți aer pe nas… Nu intra nimic? Nimic, nimic? Așa mi-am închipuit și eu. I-am mai rugat și pe alții sa repete exeperimentul și… tot nimic și la ei. Cam asta se întâmpla când ești racit cobza, deci și înfundat. Oricât ai încerca sa respiri pe nas nu merge. Nasol moment.

Trebuie sa faci ceva. Ca de exemplu sa dai drumul la televizor, poate îți vine vreo idee.

Daca ai puțina rabdare e imposibil sa n-apara salvarea. Pentru cine mai are vreo îndoiala ea poarta un nume simplu: publicitatea. În varianta și mai completa, publicitatea la medicamente care pot fi administrate fara prescripție medicala. Sigur, asta aproape ca nu se mai aude, atât de repede citesc oamenii aia la finalul reclamei. Dar sa lasam politica și sa trecem la fapte.

Am vazut niște tineri care merg pe strada cu nasurile prinse într-un fel de clește de tip menghina. Cu alte cuvinte, metaforic, așa cum îi place sa ne rasfețe, reclama ne transmite, ați ghicit, ca oamenii au nasul înfundat. N-am ce zice, asta da creativitate. Sper din import.

În fine. Merg omuleții ce merg pe strada și ne comunica fistichiu problema. Ca la carte, pe modelul problema-soluție, reclama scoate din pamânt din iarba verde licoarea magica. Pe numele ei Olynth. O vad cetațenii cu nasurile-n menghina, își administreaza doua fâs-uri și sar cleștii din nas ca speriați de moarte, eliberându-le, nu-i așa, caile nazale, daca-mi permiteți. Foarte frumos.

O singura întrebare cu doua variante de raspuns ma macina. Daca au cleștii aia fixați strâns pe nas, cum Doamne iarta-ma reușesc sa-și introduca soluția? O înghit și dupa aia încearca s-o tușeasca pe nas? Sau se stropesc cu ea pe fața și așteapta sa intre-n piele?

Andi Moisescu