Presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu, sustine ca Sebastian Vladescu nu are de unde sa stie daca exista sau nu bani pentru majorarea pensiilor, întrucât „acesta este plecat de trei luni în concediu, cel mai probabil cu Adrian Videanu”.
„Ceea ce ma uimeste este bucuria reprezentantilor PD si PLD la declaratia lui Sebastian Vladescu, bucurie care are o singura explicatie: PD si PLD nu doresc marirea pensiilor”, adauga Olteanu, într-un comunicat remis, luni, agentiei MEDIAFAX.
Si deputatul PNL Relu Fenechiu sustine, într-o declaratie remisa agentiei MEDIAFAX, ca declaratiile lui Sebastian Vladescu referitoare la majorarea pensiilor sunt irelevante, întrucât nu este membru PNL, iar aceasta decizie politica a fost asumata de formatiunea liberala.