Olivia Steer a fost foarte fericită pentru că şi-a serbat ziua de naştere alături de cei dragi. „Pe 30 decembrie, de ziua mea, a nins – pentru prima oară în an – ca în poveşti, în Zettisch (Bavaria), unde ne-am petrecut vacanţa de iarnă. Ne-am tăvălit în neaua proaspăt ninsă şi am construit cel mai mare om de zăpadă din istoria familiei de până acum. Cel mai mare aport l-a avut David, care a sfârşit prin a împânzi resortul cu oameni de zăpadă de toate dimensiunile”, spune amuzată Olivia.
Alături de soţul ei, Andi Moisescu, jurat al emisiunii „Românii au talent”, Olivia Steer s-a răsfăţat şi i-a răsfăţat pe cei mici cu jocuri, mâncare sănătoasă şi multă distracţie.