Olimpia Melinte interpretează acelasi personaj la două vârste diferite în “CEL ALES”, din 24 aprilie în cinematografe

26 03. 2015, 14:36
Actriţă versatilă şi cameleonică, Olimpia Melinte apare în două momente cheie ale vieţii personajului principal, Domnul X. “Olimpia întrupează şi însufleţeşte cu har şi virtuozitate atât adolescenta îndrăgostită fără ocolişuri, cât şi femeia sofisticată, prizonieră a propriei vanităţi. Olimpia Melinte dă încă o dată măsura talentului şi a profesionalismului ei, cu dezinvoltura unei vedete şi cu entuziasmul unei debutante”, declară Cristian Comeagă, regizorul filmului.
 
 
“Cele două vârste – adolescenta şi femeia pariziană – au fost o provocare pentru mine şi m-am bucurat mult. Marcela e tânăra care nu se încadrează în societatea vremurilor respective, iar viaţa ei se schimbă radical odată cu pierderea primei iubiri. Îşi construieşte o viaţă în care, aparent, se simte bine, dar trăieşte drama majorităţii românilor plecaţi în afară”, spune Olimpia Melinte despre personajul ei. 
 
Povestea  filmului “CEL ALES” se desfăşoară pe mai multe planuri temporale. Pe la începutul anilor ’80, pe când era încă elev, domnul X (Bogdan Stanoevici) a fost ajutat să fugă din ţară tocmai de cei care erau puşi să-l ţină în ea cu orice preţ. Ani mai târziu, i-au cerut şi ei un favor, la schimb: o crimă. S-a împotrivit întâi, apoi s-a conformat, dar ezitarea l-a costat scump: l-au declarat mort, în timp ce el a trebuit să părăsească ţara de adopţie, renunţând la identitate, la familie, la toată viaţa sa. Credea că a pierdut totul, dar a descoperit recent că mai are încă mult de pierdut. “Asta nu se va întâmpla”, îşi spune acum domnul X, în timp ce conduce maşina printr-o ţară care nu mai e a lui, în căutarea ieşirii din labirintul în care a intrat cu treizeci de ani în urmă.
 
 
Alături de Olimpia Melinte, “CEL ALES” îi aduce pe marile ecrane pe actorii Bogdan Stanoevici, Laura Cosoi şi Nicodim Ungureanu. Produs de Domino Film, companie “răspunzătoare” pentru trei din filmele lui Nae Caranfil: “Asfalt tango”, “Filantropica” şi “Restul e tăcere”, dar şi pentru comediile “Tache” şi “La bani, la cap, la oase” şi distribuit de InterComFilm Distribution, “CEL ALES” va fi lansat în România pe 24 aprilie, pe 50 de ecrane din întreaga ţară.