Olaroiu spune ca va renunța la unii jucatori

Apropo.ro / 05.02.2005, 14:41
Olaroiu spune ca va renunța la unii jucatori
Antrenorul Cosmin Olaroiu a declarat, vineri, la revenirea echipei Poli AEK Timișoara din cantonamentul de la Montecatini (Italia), ca va renunța la o parte dintre jucatorii din actualul lot, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Toți jucatorii pe care îi avem sînt buni,

Antrenorul Cosmin Olaroiu a declarat, vineri, la revenirea echipei Poli AEK Timișoara din cantonamentul de la Montecatini (Italia), ca va renunța la o parte dintre jucatorii din actualul lot, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Toți jucatorii pe care îi avem sînt buni, chiar foarte buni, dar trebuie sa existe o compatibilitate între ei. Chiar daca sînt jucatori buni, se va renunța la o parte dintre ei, pentru ca avem nevoie de compatibilitate. Nu știu daca jucatorii la care voi renunța vor ajunge la CFR Timișoara (n.r. – divizionara C este echipa-satelit a formației Poli AEK), aceasta este treaba conducerii. Eu aș fi de parere ca ei sa joace la același nivel, fiindca, v-am spus, sînt jucatori buni”, a spus Olaroiu, care a adaugat ca nu-și mai dorește alte transferuri la echipa.

Referitor la turneul de pregatire din Italia, Olaroiu a precizat ca este mulțumit de modul în care jucatorii s-au comportat. „Jucatorii au dat dovada de receptivitate, au muncit foarte bine, sînt preocupați de ceea ce fac și lucrul acesta îmi da speranțe pentru munca pe care am început-o. Vom face acum niște teste, dupa care vom munci separat”, a menționat tehnicianul formației timișorene.

În ceea ce privește posibila venire la Timișoara a atacantului Viorel Moldovan, dupa ce clubul Servette Geneva a fost declarat falimentar, Olaroiu a evitat sa dea un raspuns clar: „Orice fotbalist care își dorește sa joace la aceasta echipa este binevenit. Am discutat cu el, dar așteptam decizia lui”.

Referitor la situația celor doi jucatori care n-au participat la cantonamentul de la Montecatini, Romulus Buia și Marius Șuleap, antrenorul echipei Poli AEK a precizat ca situația acestora va fi analizata de conducerea clubului.

Cosmin Olaroiu s-a declarat șocat de vestea accidentului cerebral suferit de jucatorul echipei Dinamo Kiev, Tiberiu Ghioane: „Îmi pare foarte rau, este un dezastru, nu mi-a venit sa cred aseara, cînd am auzit… Lucrurile acestea sunt dureroase, mai ales pentru noi, cei care suntem din familia aceasta a fotbaliștilor”.

La rîndul sau, mijlocașul Marian Constantinescu a declarat ca turneul de pregatire din Italia a fost benefic pentru echipa. „A fost bine, un cantonament reușit, o pregatire buna”, a spus Constantinescu.

Jucatorul s-a aratat încîntat de atmosfera întîlnita pe stadionul „Artemio Franchi” din Florența, unde lotul echipei Poli AEK a asistat la meciul Fiorentina – Palermo. „Stadionul a fost arhiplin, fotbalul a fost așa cum știm ca este fotbalul italian. Cîteodata atmosfera pe «Dan Paltinișanu» e mult mai frumoasa decît la un meci de Serie A.”, a mai spus Constantinescu.

Echipa Poli Timișoara va mai efectua un turneu de pregatire în Cipru, plecarea fiind programata pentru saptamîna viitoare.

Mediafax