Olaroiu: Mai bine jucam cu Betis în Ghencea
„Mai bine jucam în Ghencea. Daca jucam pe stadionul nostru era mult mai greu pentru ei”, a adaugat Olaroiu.
Cosmin Olaroiu a afirmat ca jucatorii echipei Steaua au nevoie de recuperare fizica și psihica dupa efortul depus în meciul cu Betis Sevilla, scor 0-0, din optimile Cupei UEFA, și trebuie sa se concentreze asupra celuilalt obiectiv, campionatul.
„Acum trebuie sa ne concentram pe recuperarea jucatorilor dupa efortul depus. În atenția noastra este acum celalalt obiectiv, campionatul. Meciul cu FC Argeș nu este deloc ușor, este o echipa care în deplasare a pus mereu probleme, se apara foarte bine și și-au întarit lotul. Ne așpteptam la un meci foarte dificil, mai ales ca nu putem conta pe Goian și Paraschiv suspendați”, a spus Olaroiu.
Tehnicianul stelist a precizat ca toți jucatorii care au suferit contuzii în meciul cu Betis, Nicolița, Dica, Radoi vor fi recuperați pâna duminica.
„Jucatorii sunt puțin marcați ca nu au reușit sa înscrie. Important este ca acum sa ne gândim la campionat și la meciul cu Betis de duminica încolo. Pentru cât am dat, am obținut destul de puțin. Nu putem spune ca jucatorii nu au vrut sau nu s-au daruit, toți au depus un mare efort. Toata lumea este nemulțumita, antrenori, conducatori, jucatori, suporteri. Nu este deloc ușor”, a descis Olaroiu starea de spirit din Ghencea dupa meciul cu Betis Sevilla, scor 0-0, în optimile Cupei UEFA.
Olaroiu a afirmat ca toți jucatorii au dat dovada de o daruire exemplara în meciul cu Betis. „Sunt jucatori care au greșit, poate unii apasați de miza meciului, dar de vrut au vrut toți, au avut o daruire exemplara. Nu le putem reproșa acest lucru, ci alte aspecte”, a afirmat Olariou, care a precizat ca nu a discutat cu patronul Gigi Becali despre acest meci.
Cosmin Olaroiu a reafirmat ca Steaua nu a avut șansa la meciul cu Betis Sevilla, deși a avut foarte multe ocazii.
În ceea ce privește meciul retur, Olaroiu considera ca spaniolii trebuie sa-și puna o problema: sa nu primeasca gol. „La 0-0 în deplasare, acasa trebuie sa te gândești foarte bine ce faci: atacam, ne descoperim, riscam. Un gol primit poate cântari dublu, deci nu este ușor nici pentru ei. Fiecare meci are istoria lui, cred ca vom avea ocazii sa înscriem, iar daca o vom face va fi mai greu pentru Sevilla”, a precizat Olaroiu.
Tehnicianul stelist nu se teme ca suporterii nu vor mai veni la stadion sa susțina Steaua. „În mod sigur vor veni suporteri, poate stadionul nu va fi atât de plin, pentru ca interesul pentru campionat nu este atât de mare ca pentru Cupa UEFA, iar joi au fost și mulți din țara. Cu siguranța însa suporterii Stelei vor veni sa-și încurajeze echipa”, a completat Olaroiu.
Cosmin Olaroiu a precizat ca Steaua și Rapid au pornit cu șanse egale în Cupa UEFA. „La acest nivel Rapid și Hamburg, Steaua și Betis au pornit cu șanse egale. Betis a facut un joc foarte bun, a jucat mult peste ce joaca în campionat. Fiind participanți în Liga Campionilor, pentru ei în Cupa UEFA daca reușesc bine, daca nu, nu. Nu este o presiune atât de mare”, a spus Olaroiu, care a precizat ca nu se pune problema ca Hamburg sa fie mai accesibila ca Betis: „Poate Rapid a avut mai multa șansa ca noi, a avut acel avantaj care ți-l da golul marcat. Îi felicit și le urez bafta, pentru ca nici pentru ei nu va fi ușor în retur”.
Tehnicianul stelist considera ca nu exclude posibilitatea unei prezențe în finala Cupei UEFA. „S-a vorbit foarte mult de o finala, chiar de una româneasca în UEFA. Cred ca elanul ne-a împins puțin prea departe. Nu excludem aceasta posibilitate, dar la acest nivel valorile sunt sensibil egale”, a completat Olariou.
Întrebat ce parere are despre faptul ca președintele LPF, Dumitru Dragomir, s-a declarat nemulțumit de ultima schimbare facuta la Steaua în meciul cu Betis – Vasilica Cristocea în locul lui Banel Nicolița, Olaroiu a spus: „Și eu daca stau în tribuna gasesc o mie de lucruri legate de antrenorul Olaroiu. Sunt mult mai aproape de ce se întâmpla în teren, decât cineva din tribuna. Probabil trebuia sa nu mai fac schimbarea și sa-l țin pe Nicolița accidentat în teren”.
Antrenorul stelist susține ca toata lumea uita ca mai exista și meciul retur. „Daca plângem acum sau punem raul în fața, ce facem, ramânem acasa, nu mai mergem la Sevilla? Acolo este clar ca trebuie sa înscriem. Un 1-1 era mai dezavantajos pentru noi, pentru ca trebuia sa avem victorie sau un egal de la 2-2 în sus. Și ei vor trebui sa se deschida”, a completat Olaroiu.
Tehnicianul stelist știe ca la Betis vor exista jucatori capabili sa suplineasca absențele lui Capi, Varela și Rivas, suspendați pentru retur.
În ceea ce privește meciul cu FC Argeș, Cosmin Olariu a declarat ca nu va mai menaja nici un jucator și a menționat ca primul obiectiv în Cupa UEFA este depașirea performanței de anul trecut. Olaroiu a afirmat ca înca nu a luat o decizie în privința reținerii în lot a jucatorului peruan Gianmarco Loncharich.
Steaua va juca, duminica, în compania formației FC Argeș, de la ora 20.30, în etapa a XVI-a a Diviziei A.