Oferta uriasa pentru Steluta Luca

Apropo.ro / 26.02.2002, 09:16
Oferta uriasa pentru Steluta Luca
Steluta Luca, interul dreapta al Oltchimului si al "nationalei" României, ar putea parasi în vara formatia vîlceana dînd curs uneia din propunerile venite din strainatate Steluta Luca este considerata la ora actuala ca fiind unul dintre cei mai valorosi interi dreapta din lume. În 1995 a

Steluta Luca, interul dreapta al Oltchimului si al „nationalei” României, ar putea parasi în vara formatia vîlceana dînd curs uneia din propunerile venite din strainatate

Steluta Luca este considerata la ora actuala ca fiind unul dintre cei mai valorosi interi dreapta din lume. În 1995 a cîstigat, la Aracaju, în Brazilia, titlul mondial de tineret, iar doi ani mai tîrziu, în Germania, a devenit golgetera Campionatului Mondial de senioare. Cu toate ca multe echipe din Europa s-au batut sa-i obtina, an de an, semnatura, Oltchim a reusit sa o pastreze în propria „curte” din 1993. În aceasta vara contractul handbalistei la formatia vîlceana expira, motiv pentru conducatorii acestui team sa-si faca din nou griji.

Trei operatii în trei ani

Cariera jucatoarei vîlcene nu a fost ocolita de necazuri. În 1999 a trebuit sa mearga în Italia pentru a se opera la umarul stîng. Un an mai tîrziu, a suferit o noua interventie chirurgicala, de aceasta data la tendonul patelar al genunchiului drept. În sfîrsit, în 2001 a trebuit sa faca înca un drum la Ravenna pentru a se opera tot la tendonul patelar, dar al genunchiului stîng.

În vara anului trecut contractul Stelutei cu Oltchimul expira, dar conducerea clubului vîlcean i-a conditionat operatia pe care urma sa o efectueze în Italia de prelungirea angajamentului sau.

Cu toate ca si valoarea contractului propus era inferior celui avut anterior, 25.000 de dolari pe an fata de 35.000 $, Steluta a semnat pe înca un an cu Oltchim. Costul interventiilor chirurgicale a fost suportat de clubul vîlcean, prima interventie fiind gratuita, iar urmatoarele doua costînd cîte 10.000 de marci.

,b>Buducnost vrea sa achite grila

Înaintea plecarii în Italia, în 2001, Steluta si conducatorii Oltchimului au stabilit si grila sa pentru un viitor transfer international, pretul fixat fiind de 40.000 de dolari. Cu toate ca suma pentru o mutare în handbal este foarte mare, cluburile europene nu au evitat sa se intereseze de românca. Luca are în momentul de fata oferte de transfer de la nu mai putin de cinci echipe: Kometal Skopje, campioana Macedoniei, Viborg din Danemarca, Larvik din Norvegia, Leipzig din Germania si Buducnost Podgorica din Iugoslavia.

Daca primele echipe au socotit ca suma de transfer a vîlcencei este mult prea mare, Buducnost, echipa calificata în „sferturile” actualei editii a Ligii Campionilor, s-a aratat dispusa sa achite grila jucatoarei. Pe de alta parte, presedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, i-a spus, se pare, Stelutei, înaintea meciurilor din „optimile” Cupei Cupelor cu Spartak Kiev, ca actualul sau club este dispus sa-i faca o noua oferta pentru a-si prelungi angajamentul la echipa vîlceana. Gavrilescu trage însa de timp pentru a vedea daca Oltchimul va ajunge în finala Cupei Cupelor, singura varianta pentru directorul general Constantin Roibu de a nu desfiinta echipa.

Carte de vizita

S-a nascut la 20 aprilie 1974 la Pechea (judetul Galati)

A evoluat la Otelul Galati si Oltchim

A participat cu echipa României la turneele finale ale Campionatului Mondial din 1997, 1999 si 2001 si la Europenele din 1998 si 2000

Palmares: campioana mondiala de tineret cu echipa României în 1995, locul 4 la CM 1999 si CE 2000, golgetera CM 1997

A fugit în Slovenia

În 1996, cu toate ca mai avea înca doi ani de contract cu Oltchim, Steluta Luca a fugit în Slovenia, la Ljubljana. Campioana acestei tari le transferase deja de la Rîmnicu Vîlcea pe Simona Gogîrla si Mihaela Bobocea, dar si-o dorea în lot si pe Luca. Dupa patru luni în care s-a pregatit cu formatia slovena, Steluta a fost nevoita sa se întoarca la Oltchim, conducatorii celor doua echipe neîntelegîndu-se în privinta unui transfer al jucatoarei.

TRAGERE LA SORTI?

Azi îsi cunosc adversarele

Cele trei echipe românesti calificate în „sferturile” cupelor europene îsi vor cunoaste astazi adversarele din aceasta faza a competitiei. În Cupa Cupelor, Oltchim Rm. Vîlcea va intra în aceeasi urna cu „Lada Toljatti” (Rus), Elda Prestigio (Spa), Bayer 04 Leverkusen (Ger), Zaglebie Lubin (Pol), Nordstrand (Nor), Koka Varazdin (Cro) si Metz (Fra). În Challenge Cup, România va fi reprezentata de Rapid si Remin Deva, care ar putea chiar sa se întîlneasca între ele. Celelalte pretendente la un loc în semifinale sînt DJK Trier si Buxtehude (Ger), Veliko Tîrnovo (Bul), ADYIF Majkop (Rus), Gil Lagos (Por) si Start Elblag (Pol).

Antrenoarea Mariana Tîrca si-ar dori ca în turul urmator al Cupei Cupelor sortii sa harazeasca Oltchimului echipa croata Koka Varazdin, a carei valoare vîlceanca o cunoaste înca de cînd evolua la Podravka Koprivnica. „La jocuri de noroc nu am cîstigat niciodata! Asa ca nu-mi cereti sa ghicesc cu cine vom pica. Las totul pe mîna lui Dumnezeu”, a declarat ea. Tehniciana ar dori totusi ca reprezentanta Rusiei sa joace în „sferturi” cu adversara din Franta.

Dupa ce elevele sale au eliminat pe detinatoarea trofeului din sezonul trecut, antrenorul Vasile Margulescu crede ca Rapidul a facut pasul hotarîtor spre finala. „Greul l-am depasit la Nîmes! Fetele au demonstat ca sînt capabile de o mare performanta si sînt sigur ca nu ne vom opri în „, a declarat tehnicianul care a mai cucerit cu Rapid, în 2000, City Cup.

Cornel Badulescu, tehnicianul care a preluat Remin Deva de doar doua luni, spune ca echipa hunedoreana si-a realizat obiectivul o data cu accederea în primele opt echipe ale Challenge Cup. „Pentru nu am preferinte. Oricare ar fi adversara, sansele cred ca ar fi egale”, a declarat Badulescu. Acesta si-ar dori totusi ca nu Rapidul sa fie urmatoarea adversara, pentru ca România sa poata avea doua reprezentante în semifinale.

Sursa: www.prosport.ro